Parcările din oraş asfaltate. S-a început cu zona Deal

Câteva parcări din Municipiu, dar şi curtea unor şcoli din oraş vor arata altfel, după ce va fi turnat asfalt. De azi dimineaţă firma care a câştigat licitaţia a început lucrările de asfaltare.

asfaltare parcari
Zilele trecute a fost semnat contractul de execuţie pentru asfaltare aleilor dintre blocuri, a parcărilor de maşini şi curtea a 5 şcoli din Municipiu.

Muncitorii de la Societatea Enviro SRL din Iaşi, firma câştigătoare, s-au şi apucat de treaba. S-a început cu decopertarea urmând turnarea covorului asfaltic. Primele lucrări sunt efectuate în curtea şcolii I. Cantacuzino şi în parcarea din noua piaţă din zona Primăriei Paşcani.

asfaltare sc i canta
Urmează parcările din zona D 1 şi D 2 şi curtea şcolii “N. Iorga”.
Apoi vor fi asfaltate şi aleile dintre blocuri atât în zona Vale cât şi în Deal. Contractul trebuie onorat în maxim 12 luni de zile, valoarea acestuia fiind de 2,4 milioane de lei.

Tot în viitorul apropiat va fi asfltat[ şi strada Mârzasca până la intersecţia cu 1 Decembrie 1918.
Edilul municipiului spune că până acum au fost asfaltaţi peste 28 de km de străzi, aproape 5 din fonduri europene, iar restul cu bani din bugetul local sau imprumuturi.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
57 %
6.5kmh
3 %
S
14 °
D
10 °
lun
11 °
mar
12 °
mie
8 °

Niciun articol afișat