Cei plecaţi la muncă în străinătate nu uită de locul unde au crescut. Reveniţi în locurile natale, după câteva luni sau chiar câţiva ani, o mare parte dintre “stranieri” au rămas impresionaţi că s-a mai schimbat ceva prin Paşcani.
De exemplu, această familie locuieşte de 15 ani într-un oraş din Italia. S-au obişnuit cu stilul de viaţă de acolo, dar revin câteva săptămâni pe an cu mare drag în Paşcani să fie alături de cei rămaşi acasă.
Soţii au păreri împărţite despre cum s-a schimbat oraşul de-a lungul timpului.
Ciprian şi Ana spun că ar trebui să se mai lucreze la străzi şi să fie aduse îmbunătăţiri în oraş, de la curăţenie până la spaţii de joacă pentru copii sau parcări şi locuri de recreere.
De exemplu, un magazin cu produse consumabile pentru copii în parcul Municipal ar fi bine primit de către cei care îşi petrec o parte din timp jucându-se acolo. Sau luciul de apă să fie amenajat cu bărcuţe şi hidrobiciclete.
Nu sunt singurii păşcăneni care spun că oraşul s-a schimat de-a lungul anilor, în bine. Florentina şi Bianca au revenit de câteva ziele în Paşcani, din Italia. Ele spun că totul este mai ordonat şi schimbat.
Menţionăm că în acest an, administraţia locală a reuşit să asfalteze mai multe străzi din oraş şi sunt în reabilitare Esplanada, scările mari şi cele mici. De asemenea, se toarnă asflat pe stradă Unirii şi urmează să se între şi în cartiere.