Parlamentarii USRPLUS Iași: Autostrăzile din Moldova devin realitate

Comunicat: Secretarul de Stat susținut de parlamentarii USRPLUS a prezentat date și cifre reale despre începerea lucrărilor pentru A7 și A8. Cele mai importante etape, cele de proiectare, progresează rapid și sunt realizate de către profesioniști, care provin din mediile civice.

Este pentru prima dată în ultimii ani când Ministrul Transporturilor alocă toate fondurile necesare care permit realizarea unor progrese reale în pregătirea șantierelor pentru A7 și A8. Adrian Covăsnianu, Secretar de Stat sustinut de către USRPLUS Iași a prezentat ceea ce s-a făcut pentru deblocarea proiectelor de la începutul anului.

„La mijlocul lunii iunie vom avea studiile geotehnice finalizate pentru A8, iar până în octombrie va fi gata și procedura de mediu, ceea ce înseamnă că la finalul anului vom avea studiul de fezabilitate realizat și sperăm chiar avizat de Comisia Europeană. Pe sectorul Ungheni – Iași – Tg. Neamț procedurile sunt reanalizate pentru a ne asigura că nu exista niciun fel de scăpări iar până la finalul acestei luni vom avea desemnat proiectantul pentru acest sector. Abia acum punem bazele proiectării reale pentru A8 pentru că până acum nu au fost alocați bani suficienți; fiind vorba de o tărăgănare continuă și lipsa unor soluții de deblocare”, a declarat Adrian Covăsnianu.

Numirea unor profesioniști în funcții cheie din Ministerul Transporturilor conduce la deblocarea etapelor și procedurilor esențiale pentru a pregăti construcția autostrăzilor. În ceea ce privește A7, Secretarul de Stat a precizat că s-a stabilit un mod de lucru în urma căruia la finalul acestui an vor putea începe primele lucrări de construcție, din sud către nord. Cel mai probabil, în 2024 – 2025, vom avea autostrada în zona Pașcani.

Parlamentarii USRPLUS apreciază deblocarea punctelor nevralgice în construcția celor două autostrăzi și participă la întâlniri periodice cu reprezentanții CNAIR și cei ai Ministerului Transportului.

„Secretarul nostru de stat a devenit foarte popular la minister și la guvern. Avem toată deschiderea și disponibilitate pentru a colabora pe proiecte. Până acum, nu am avut proiecte mature din partea administrației locale și județene pentru a fi eligibile pentru finanțare prin PNRR, buget sau fonduri UE. USRPLUS are toată deschiderea pentru a colabora cu toate partidele și pentru a implementa cât mai multe proiecte în Iași”, a afirmat Cosette Chichirău, deputat USRPLUS.

Comisiile parlamentare și monitorizarea îndeaproape a etapelor sunt vitale pentru proiectarea autostrăzilor.

„USRPLUS sprijină în mod real construcția autostrăzilor din Moldova. Am ales Comisia de Transporturi și Infrastructură din Parlament tocmai pentru a susține proiectele de infrastructură din Moldova împreună cu organizațiile civice și societatea civilă”, a afirmat Cristi Berea, senator USRPLUS.

Divizarea întregului proiect și lansarea licitației pentru fiecare sector deblochează proiectarea și va garanta începerea construcțiilor.

” Pentru prima dată în istoria zbuciumată a acestei investiții,A8, lucrurile devin clare.
Consider că a contat și susținerea ce am acordat-o celor 2 reprezentanți ai asociațiilor care lupta pentru autostrada, de a ajunge consilieri onorifici ai ministrului transporturilor in anul ce a trecut, și care au mers acolo cu o misiune clara: A8. A fost pentru prima dată când am penetrat viesparul de interese care conduce politica de infrastructură mare a României, unde Moldova era tot timpul lăsată la urmă.
Avem astăzi un ministru al transporturilor care, deși nu este din zona Moldovei, susține categoric și sincer acest proiect, avem un secretar de stat „pe meserie” cum se spune, ieșean , trimis acolo de USRPLUS Iași, care nu doar că monitorizează acest proiect ci este implicat și în partea de soluții tehnice. Avem deschiderea pentru a implica și reprezentanții specialisti ai celorlalte asociații civice ce luptă pentru A8, care au prezentat soluții bune să finanțăm cât mai multe porțiuni prin PNRR.
Am decis ca toți cei 5 parlamentari ieșeni ai Alianței USR PLUS să ne întâlnim săptămânal pe acest subiect, să evaluăm datele primite de la minister și acolo unde este nevoie să încercăm să deblocăm lucurile” a spus senatorul Marius Bodea
A7 și A8 vor conecta Iașul către cele 2 puncte de trecere a vămii din Vestul și Nordul României.

„Cu toții milităm pentru construcția A7 și A8. Realizarea acestor autostrăzi este asumată prin programul de guvernare și sunt definitorii pentru cei 4 ani de guvernare. Intersecția A7 și A8 va readuce municipiul Pașcani pe harta industrială a județului Iași oferindu-i un avantaj strategic, intermodal, municipiul fiind și nod feroviar. Susțin toate demersurile constructive pentru autostrăzi și cred că este necesară o unitate regională, indiferent de apartenența politică. Apreciez determinarea Ministrului Transportului pentru a rezolva problemele existente în proiectarea A8 și am convingerea că este cel mai competent ministru al transporturilor pe care l-a avut România până acum. A8 este autostrada noastră, a tuturor ieșenilor si trebuie susținută de fiecare dintre noi”, a subliniat Monica Berescu, deputat USRPLUS.

,,Construcția de autostrăzi reprezintă calea cea mai sigură spre dezvoltare și este cu siguranță șansa regiunii de a prospera. Mă bucur că secretarul de stat Adrian Covăsnianu demonstrează că ne putem baza pe domnia sa și că ceea ce ne-am asumat prin programul de guvernare nu va rămâne doar o promisiune”, a transmis Filip Havârneanu, deputat USRPLUS.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer senin
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
80 %
3kmh
0 %
mar
12 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
9 °

Niciun articol afișat