Parteneriat între Pașcani și Stolniceni Prăjescu pentru șase autobuze electrice

Proiect comun între municipiul Pașcani și comuna Stolniceni Prăjescu pentru achiziția de autobuze electrice, cu fonduri de la guvern, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a fost supus votului legislativului pășcănean, în ședința de marți, 17 mai și votat de toți consilierii prezenți.

Valoarea investiției este estimată la 3.216.000 de euro, fonduri nerambursabile 100%. Din acești bani ar urma să fie cumpărate șase autobuze electrice cu o lungime de 10 metri și o valoare de 486.000 de euro fără TVA/fiecare. Aceste autobuze ar urma să le înlocuiască pe cele vechi din oraș și să ruleze pe cele patru trasee în suburbii plus un traseu nou înființat, din gara Pașcani până în localitatea Cozmești din comuna Stolniceni Prăjescu, în apropierea punctului de lucru al societății PROINVEST.

De asemenea, ar urma să fie montate opt stații de încărcare, dintre care două rapide, pentru autobuze, zece pe teritoriul Pascaniului pentru mașinile din trafic și două în comuna vecină, parte din proiect.

Autobuzele vor fi utilizate pe următoarele trasee:

  • Traseul A: Pașcani Gară – Lunca, 14 stații, 15 kilometri, 8 curse dus-întors/zi;
  • Traseul B: Pașcani Gară – Gâștești, 18 stații, 17 kilometri, 11 curse dus-întors/zi;
  • Traseul C: Paşcani Gară – Boșteni – Sodomeni, 19 stații, 15 kilometri, 8 curse dus-
  • întors/zi;
  • Traseul D: Pașcani Gară – Blăgești, 13 stații, 16 kilometri; 10 curse dus-întors pe zi;
  • Traseul E (se va înființa): Pașcani Gară – Parcul Cozmești (Comuna Stolniceni-Prăjescu)

Potrivit documentelor, estimările privind numărul de pasageri care ar urma să calătorească cu autobuzele electrice ar fi de 37.775 de persoane, atât din Pașcani cât și din comuna Stolniceni Prăjescu.

În total, rețeaua de transport public local din municipiul Pașcani acoperă un număr de 63 de kilometri, care sunt efectuați zilnic, cu cinci autobuze pe patru trasee.

Vehiculele existente, cumpărate second-hand în 2020 cu peste 80.000 de km fiecare,  sunt uzate din punct de vedere moral, au număr ridicat de kilometri parcurși și o stare de funcționare precară, atât din cauza gradului de utilizare, cât și din cauza drumurilor.

Proiectul se realizează prin acest parteneriat, Pașcani – Stolniceni Prăjescu, deoarece comuna este situată în zona urbană funcțională a municipiului și prin prisma faptului că mai mult de 15% dintre salariaţii înregistraţi în comuna Stolniceni-Prăjescu își desfăşoară activitatea în municipiul Paşcani.

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer fragmentat
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
57 %
3.1kmh
67 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat