Participantii la programul de formare profesională Bucătar, tip calificare, în cadrul proiectului FRUMOSS, au fost recompensati cu biciclete.
„Astăzi, 27 septembrie 2019, au fost acordate 23 de biciclete participanților la programul de formare profesională Bucătar, tip calificare, în cadrul proiectului FRUMOSS.
Bicicletele au fost acordate ca premii pentru cursanți, în conformitate cu cererea de finanțare aprobată în cadrul proiectului.” se arata intr-o postare facebook- Proiect Frumoss.
Mentionam ca incepand de miercuri, 2 octombrie 2019, locuitorii orașului Târgu Frumos se pot înscrie la cursuri de calificare profesionala gratuite. Sunt vizați cei care au domiciliul pe străzile Adâncata, Bujor, G. Coșbuc, G.Topîrceanu, Lunca Bahluiet, Măicuța, Grădinari, M. Kogălniceanu, Nucarie, Otilia Cazimir, Petru Rareș, Pieptănari, Tudor Vladimirescu și Unirii.
Înscrierile vor avea loc miercuri, 2 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Târgu Frumos.
Doritorii pot opta pentru următoarele cursuri: îngrijitoare bătrâni la domiciliu, bucătar, infirmieră, tehnician maseur,șofer cât. B, C și C + E, frizer, coafor, manichiurist ,pedichiurist.
Participarea la astfel de cursuri de calificare oferă o serie de beneficii: subvenție între 1800-5400 lei, subvenție pentru angajare de 2100 lei, tablete multimedia,biciclete acordate cursanților ca premii, servicii medicale specializate (oftalmologie și stomatologie), prânz asigurat, stagii de ucenicie,certificat de calificare recunoscut la nivel european.
Activitatea face parte din proiectul FRUMOSS – Formarea Resurselor Umane, Mediere, Orientare și Servicii Sociale”, POCU/140/4/2/115113, fiind încadrată la Subactivitatea 10.1 Acțiuni de implicare activă și de voluntariat ale membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea.
Proiectul este implementat de Centrul Diecezan Caritas Iași și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Parteneri în aceasta activitate sunt Primăria Târgu Frumos, Școală Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos și Kinego.