Pășcăneanul care vânează naționaliști pe internet: identifică, scanează, lichidează. Șeriful online a închis 24 de conturi într-o lună. O poveste ca în filme

  • Misiunea brigăzii „AI de noi” este să identifice pagini și conturi false și să le raporteze la administratorii Facebook prin plângeri în masă
  • În ultimele săptămâni au identificat 902 conturi false, dar numai 24 au fost închise de Facebook
  • Activitatea e prea recentă, explică membrii grupului, care spun că de la o zi la alta board-ul rețelei e din ce în ce mai receptiv
  • „AI de noi” a atras și atenția ANCOM, care i-a chemat la consultări, tocmai pentru a înțelege cum se poate lupta cu invaziile online
  • Ieșeanul Claudiu Neamțu crede că războiul hibrid se poate câștiga prin conștientizare și participare activă din partea milioanelor de „useri”
  • Cine vede un cont fals, un mesaj tip matriță, trebuie să le raporteze imediat
  • Grupul a adunat până acum 1.200 de membri care se ocupă cu raportarea în masă a paginilor false
  • Exemplu de pagină creată de o putere străină prin intermediul AI: „Dumnezeu este cu tine”. Sunt țintiți pensionarii din România

Dimineața, la cafea, bunica ia telefonul și dă like la o poză aparent nevinovată, produsă de AI, care poartă un mesaj benign: „Sunt tristă pentru că nimeni nu mă salută în această dimineață”. Este de fapt cârligul de la undița unui sistem bine pus la punct care vânează like-uri de la persoane reale pentru a le transforma în receptori de mesaj.

alt exemplu de agatament

Exemplu de racolare prin învăluire: mesaj scris greșit de un robot, membri falși, distribuit de pe un cont-fantomă

De o lună, câțiva IT-iști din țară au pornit vânătoarea paginilor și profilurilor false de Facebook care sunt apoi utilizate pentru a răspândi propagandă rusească sau pentru a face campanie electorală candidaților care se intitulează suveraniști. „AI de noi” este numele paginii create și pe  care membrii raportează identități suspecte sau profiluri false.
Membrii comunității fac ceea ce nu face statul: încearcă să-i educe pe utilizatori să recunoască un profil fals care, la momentul oportun, este transformat în agent electoral. Este rețeta prin care România a fost întorsă pe dos la alegerile de anul trecut și despre care membri comunității spun că este un pericol uriaș pentru democrație.
În lume încep să apară tot mai multe voci care spun că libertatea tuturor este în pericol din cauza rețelelor sociale. Pe platforme au proliferat adevărate ferme de boți care slujesc interese statale sau private. Deși pericolul este mare, SUA și Europa încă sunt paralizate. Încă nu au măsuri ferme care să limiteze acțiunile ostile de pe platforme.

Continuarea pe reporteris.ro

PULSUL ZILEI

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat