Păşcănenii asteapta contracte individuale la apă. Cine face investiţiile?

Au trecut deja câteva săptămâni de zile de când problema apei la Paşcani a fost tranşata prin aprobarea delegării serviciilor de apă canalizare şi epurare. Totuşi de atunci şi până acum nu s-a schimbat nimic în rândul locatarilor de la bloc care nu au contracte de furnizare şi dar cu datorii la apă, neachitate de un an de zile. Toţi aşteaptă răspunsuri clare cu privire la modul cum pot fi încheiate contracte individuale şi cum pot fi achitate consumurile, mai ales după modificările aprobate de Parlament la Legea furnizării apei. Şi Apa Vital este în aşteptare. Nu mai închide robinetele, nu mai ia nici o măsură până când nouă lege nu va fi promulgată de preşedintele României. Este vorba de zile sau câteva săptămâni până când prevederile legale vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Operatorul ieşean rămâne a convingerea că cea mai uşoară varianta pentru cetăţeni este încheierea contractului prin intermediul asociaţiei de proprietari sau al reprezentantului de scară.
Pentru cei care vor contracte individuale noua lege prevede trei variante: prin intermediul unui branşament individual la limita de proprietate, adică la intrarea în scara blocului, cu apometrele pe casa scării, sau cu apometrele în apartamente doar dacă au montate dispozitive radio de citire de la distanţă. Lista apometrelor agreate de operator ar urma să fie făcută publică, aşa încât aparatele să fie compatibile cu softurile de citire.
Problema este că pentru încheierea contractelor cu apometrele în casă sau pe scara blocului legea impune două condiţii: soluţia să fie adoptată de toţi locatarii şi sa fie achitate datoriile. Pentru găsirea unor soluţii reprezentanţii Primăriei Paşcani şi-au programat o întâlnire cu cei de la Apă Vital. Viceprimarul Vasile Axinte spune că ar fi de preferat ca operatorul ieşean să facă aceste investiţii din bugetul societăţii şiş a le recupereze de la populaţie într-un an de zile prin introducerea costurilor în facturile de apă.
De asemenea datoriile la apă să fie eşalonate pentru o perioadă rezonabilă de timp.
Până în prezent ApaVital a încheiat contracte de furnizare la Paşcani în peste 35% dintre cele 408 scări de bloc din Paşcani, dar şi cu peste 6.000 de locuinţe individuale şi agenţi economici. În momentul de fata contractarea se face prin intermediul reprezentantului de scara acolo unde nu sunt branşamente individuale.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
57 %
6.5kmh
3 %
S
14 °
D
10 °
lun
11 °
mar
12 °
mie
8 °

Niciun articol afișat