Administratia locală din Pașcani a finalizat procedurile pentru amplasarea unui patinoar. Si in acest an va fi amplasat pe Esplanada din zona Vale a municipiului.
Comisia de evaluare formată din șase membri din care doi consilieri locali a desemnat câștigătoare o firma din Piatra Neamț.
Au fost depuse doua oferte, cea câștigătoare fiind de 3200 lei luna, pentru 800 mp. Mai exact municipalitatea va închiria domeniul public al municipiului cu 4 lei/mp pe luna. Contractul va fi încheiat pentru lunile decembrie 2023 si ianuarie 2024, dar perioada poate fi prelungita in funcție de vreme.
Menționăm ca tot pe Esplanada din Pașcani este programat sa aibă loc si Târgul de Crăciun, dar și activitățile programate pentru aprinderea iluminatul festiv, de Ziua Națională a României, 1 decembrie.