Noutăți privind deschiderea patinoarului în această iarnă la Pașcani. Contractul a fost deja încheiat cu administrația locală, în cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie a.c., cu aceeași societate care a fost și până acum, în urma unei selecții de oferte cu un singur participant.
Patinoarul nu va mai amplasat ca anul trecut în fața cofetăriei Alcazar, ci mai departe de blocuri, înspre biserica de la scări. De asemenea, administratorul patinoarului nu va mai avea voie să pună muzică în boxe. Măsurile au fost luate în urma numeroasele reclamații făcute de locuitorii din zonă. Primarul, Marius Pintilie, spune că a primit chiar o solicitare în scris de la locatari pentru mutarea patinoarului.
Menționăm că anul trecut patinoarul a fost deschis înainte de Ziua Națională și în luna ianuarie. De asemenea, au fost acordate și gratuități. Copiii au putut intra fără costuri pe gheață, de luni până joi, între orele 10-12.
Programul de funcționare a patinoarului este zilnic între orele 10 -22.