Patron de sală de jocuri amendat de polițiști

ACȚIUNE PENTRU VERIFICAREA PAZEI BUNURILOR ŞI VALORILOR

La data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie au au controlat paza de la unităţile care îşi desfăşoară activitatea în zona central a municipiului Iaşi.

Au fostcontrolate 13 unități de pază, 15 agenți de pază, verificate 2 echipaje de intervenție și efectuate 3 instruri cu agenții de pază aflați în serviciu.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei conform Legii nr. 333/2003, fiind sancționați 2 administratori de societăți și 2 agenți de pază.

Exemple :

1.Un bărbat de 40 de ani, din orașul Târgu Frumos, administrator al unei săli de jocuri, din municipiul Iași, a fost sancționat contravențional, întrucât nu a remediat deficienţele constatate de poliţie pe linia pazei, constând în faptul că nu a întocmit proiectul de montare a sistemului de securitate şi analiza de risc şi nu a achiziţionat un seif agrementat tehnic pentru depozitarea valorilor monetare.

2.Un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciurea, agent de pază, a fost sancţionat contravențional, întrucât a fost găsit executând serviciul de pază, fără ţinuta completă cu care a fost echipat de conducerea unităţii şi fără mijloace de autoapărare.

PULSUL ZILEI

13 medalii pentru sportivii de la Clubul Long Ho Pașcani, la Campionatul Național de Qwan Ki Do

Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din...

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...

Polițiștii printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Acțiuni la Moțca și Todirești

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat luni, 23 martie, acțiuni printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Oamenii legii au mers în școlile din Moțca și Todirești unde au prezentat două programe și anume, ,,Scoate violenţa...

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe o stradă din Pașcani

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe strada Mihai Eminescu din Pașcani, luni, 23 martie. Întâmplarea a fost sesizată prin apel la 112, iar la fața locului au venit polițiștii. "La data de...

Slujbă arhierească, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Parohia Valea Seacă

Credincioșii Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Pașcani, s-au rugat în Duminica a IV-a din Postul Mare, 22 martie, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 📍Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final. În aceste zile are loc recepția finală a lucrărilor, urmând ca în perioada următoare clădirea modernizată să fie dată în funcțiune. Mă bucur că acest proiect...

Scumpirea carburanților se va vedea și la raft. Alimentele care ar putea avea prețuri cu până la 10% mai mari

Scumpirea carburanților urmează să aducă și creșteri de prețuri la raft. Producătorii și marile lanțuri de magazine avertizează că unele alimente s-ar putea scumpi cu până la 10% pe fondul costurilor tot mai mari cu energia și transportul. Iar această...

Cum va fi vremea de Florii şi Paşte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 16 martie-13 aprilie 2026. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. "La începutul...

Care ar putea fi prețul carburanților după ce statul a decis să intervină

Statul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor pentru următoarele şase luni şi în al douăsprezecelea ceas ia primele măsuri. Dar nu plafonează preţurile, plafonează adaosurile comericiale. Asta însemană că în cel mai bun caz benzina sau motorina s...

Minivacanțe în serie: câte zile libere primesc românii de 1 Mai și Rusalii în 2026

Anul 2026 aduce vești bune pentru angajați: mai multe sărbători legale pică în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă mai multe oportunități de mini-vacanțe. Codul Muncii prevede, în articolul 139, zilele libere în care nu se lucrează în România, stabilind sărbătorile legale...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
48 %
3kmh
97 %
mar
15 °
mie
14 °
J
15 °
vin
14 °
S
17 °

Niciun articol afișat