back to top
duminică, decembrie 21, 2025
0.9 C
Paşcani
Login

Patronul Remar , condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare

Patronul Remar, Gruia Stoica a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Iniţial acesta a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trucarea unei licitaţii publice organizată de Complexul Energetic Oltenia. Gruia Stoica a fost acuzat de procurorii DNA pe 22 ianuarie 2014 că i-a dat avocatului sau Doru Boştină 3 milioane de euro pentru a afla preţul oferit de CFR Marfă în vederea obţinerii unui contract în valoare de peste 100 milioane euro fără TVA.
Câştigătorul licitaţiei trebuia să presteze servicii de transport pe o perioada de 3 ani începând cu 1 aprilie 2014. Scopul afaceristului era ca Grup Feroviar, societate pe care o reprezenta să depună o ofertă cu un preţ apropiat de cel propus de CFR Marfă astfel încât profitul înregistrat să fie maximizat.
Reamintin că Gruia Stoica a cumpărat în anul 2004 Remar Paşcani. La sfârşitul anului 2012 societatea şi-a schimbat numele în Electroputere VFU după ce patronul a cumpărat divizia de producţie locomotive de la Electroputere Craiova.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat