Patru deputați, cercetați de ANI. Și-au angajat rudele la Parlament

camera_deputatilor

Patru deputați sunt în conflict de interese și sunt anchetați de Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce și-au angajat rudele la Parlament.

ANI a solicitat Parchetului instanţei supreme să îi cerceteze pe deputaţii Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosaru şi pe fostul deputat Luminiţa Iordache pentru conflict de interese. Ei şi-au angajat membri ai familiilor la birourile lor parlamentar, în mandatul 2008-2012.

Mircovici și-a angajat soția

Niculae Mircovici a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa a fost angajată, în perioada 5 ianuarie 2009-15 iunie 2010, în funcţia de referent la Biroul Parlamentar deţinut de acesta, obţinând astfel un venit net în sumă toală de 20.387 de lei, au stabilit inspectorii de integritate. Mircovici este deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat – România. În prezent, este secretar al Camerei Deputaţilor, scrie Mediafax.

Merka și-a angajat părinții

Adrian Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a solicitat angajarea şi a avizat contractele individuale de muncă ale părinţilor săi, prin care aceştia au fost angajaţi în perioada 15 decembrie 2008-17 octombrie 2011 în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar. În baza contractelor individuale de muncă încheiate cu Camera Deputaţilor de către părinţii deputatului Merka, mama acestuia a realizat venituri nete în sumă totală de 28.245 de lei, iar tatăl său a avut venituri nete de 4.533 de lei, potrivit ANI.

Grosaru și-a angajat soția

Mircea Grosaru, deputat din partea Asociaţiei Italienilor din România, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată în perioada 15 decembrie 2008-1 februarie 2011 în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar, aceasta realizând astfel un venit net în sumă totală de de 66.745 de lei.

Iordache și-a angajat fiica

ANI a stabilit că Luminiţa Iordache a fost în conflict de interese întrucât, în calitate de deputat în mandatul 2008-2012, a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în perioada 17 februarie 2009-1 martie 2011 în funcţia de referent în cadrul Biroului ParlamentarCircu, aceasta obţinând astfel un venit net în sumă totală de 19.078 de lei. Luminiţa Iordache, deputat în mandatul 2008-2012, a fost în PSD până în aprilie 2010, ulterior trecând la UNPR.

 

Sursa: dcnews.ro

PULSUL ZILEI

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...
Paşcani
ploaie ușoară
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
72%
4.8m/s
0%
mar
15 °
mie
17 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat