Mai puţine ore de lucru nu înseamnă şi o productivitate mai scăzută, din contră, profitul are şanse să crească. Este concluzia la care a ajuns gigantul tehnologic Microsoft după un experiment realizat în Japonia.
Timp de o lună, cei 2300 de angajaţi ai companiei au beneficiat de un weekend de trei zile, fără o modificare a pachetului salarial, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Experimentul a avut loc în luna august a acestui an, când angajaţii Microsoft şi-au putut începe weekendul de joi. Cu doar patru zile lucrătoare pe săptămână, compania a înregistrat o creştere de aproape 40% a productivităţii angajaţilor comparativ cu aceaşi lună a anului 2018.