Pensia medie din judeţul Iaşi a ajuns la 1.534 de lei

Pensia medie de asigurări sociale de stat în judeţul Iaşi a fost luna trecută în valoare de 1.534 de lei, arată datele centralizate de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), fiind mai mică cu 72 de lei faţă de media naţională. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când pensionarii ieşeni încasau 1.522 de lei, valoarea a crescut cu doar 12 lei, potrivit indicatorilor statistici.

În judeţul Iaşi erau în luna octombrie a acestui an 150.749 de pensionari care încasau această sumă, în alte oraşe valoarea pensiei fiind mai mare şi cu valori cuprinse între 600 – 800 de lei. Spre exemplu, în Bucureşti (sector 1), 59.993 de pensionari au avut o pensie medie de asigurări sociale de stat în aceeaşi perioadă în valoare de 2.369 de lei, iar în Hunedoara, care avea un număr de 122.423 de pensionari, s-a încasat luna trecută 2.131 de lei. În acelaşi timp, 28.693 de pensionari ieşeni din sistemul public şi 8.788 de pensionari agricultori (proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor) erau beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

Mai exact, aceşti oameni aveau o pensie proprie mai mică de 800 de lei, cât este valoarea pensiei minime stabilită începând cu 1 septembrie 2020, statul completând diferenţa. Valoarea medie suportată de la bugetul de stat în cazul pensionarilor ieşeni din sistemul public a fost de 306 lei luna trecută, iar în cazul pensionarilor agricultori de 149 lei. Pensionarii nu mai fac faţă scumpirilor din ultima perioadă, mulţi dintre ei aşteptând facturile „cu sufletul la gură”.

„S-au scumpit alimentele, s-a scumpit gazul, preţurile cresc de la o zi la alta, iar pensia noastră rămâne aceeaşi. Noi avem în apartament centrală, dar când ştim că pensia abia ne ajunge pentru mâncare şi medicamente, parcă nu prea ne vine să o mai pornim. Nici pensia soţului nu este aşa mare, nu ştim cum o să ne descurcăm. Vai de capul nostru. Ne mai ajută copiii, când noi ar trebui să îi ajutăm pe ei”, ne-a spus Elena P., în vârstă de 68 de ani.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat