back to top
joi, februarie 19, 2026
-1.3 C
Paşcani

Pensiile parlamentarilor au fost desființate. Urmează să eliminăm și restul pensiilor speciale

Analiza sistemului de pensii din România arată cât de multe inechități există și mai ales cât de mari sunt diferențele privind valoarea pensiilor, în funcție de categoriile de beneficiari. Însăși denumirea de “pensii speciale” creează frustrări prin faptul că realizează o alocare disproporționată a drepturilor cuvenite în funcție de criterii subiective și nu în baza unei formule matematice care să respecte principiul contribuțiilor. În orice țară modernă, veniturile la pensie sunt raportate la procentul cu care s-a contribuit din banii primiți lunar sau anual sub formă de salariu dar și din valoarea banilor economisiți prin intermediul sistemelor de pensii private (cum ar fi pilonul III). Astfel, e normal ca o persoană ce a avut venituri mai mari să aibă o pensie mai mare pentru că fracția depusă lunar în cont însuma mai mulți bani adunați sub același procent de contribuție.

Cât de special trebuie să fii pentru a avea pensie suplimentară?

Depinde în primul rând dacă deții o funcție cu multă putere de decizie sau faci parte din grupul majoritar, cel care se bucură mai mult sau mai puțin de ce hotărâri iau persoanele care dețin controlul. Cu alte cuvinte, această poveste specială a început cu intenții bune dar apoi a fost adaptată și preluată rapid de către parlamentarii din acele vremuri, care au văzut o oportunitate, prin funcția lor și rolul legislativ.

Ce poate fi mai perfid decât să îți acorzi singur venituri de mii de lei la pensie în timp ce peste 90% dintre vârstnici aveau pensii de câteva sute de lei. Într-adevăr, PSD a revoluționat sistemul de pensii în 2006, în perioada în care a condus statul prin toate instituțiile cheie, de la președinție până la guvern și parlament. Au făcut asta doar pentru ei, pentru o mână de oameni care conduceau țara prin funcțiile lor și cărora le era frică de faptul că vor fi săraci când se vor pensiona. Același PSD care se lăuda la fiecare rundă de alegeri că vor mări salarii și pensii, dar uitau să spună că vor face asta doar pentru ei. Deloc surprinzător, această retorică încă produce efecte, ceea ce arată fragilitatea unei părți a cetățenilor și ușurința cu care pot fi amăgiți pe termen scurt.

Pentru a mări pensiile, trebuie să le desființăm sau să le diminuăm semnificativ pe cele speciale astfel încât să fie echilibrat raportul dintre remunerație și pensie. Coaliția care a format guvernul a început cu un gest simbolic: a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor; adică ale acelei categorii care a inițiat acest sistem nedrept, pe vremea lui Adrian Năstase.

Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor reprezintă un gest de normalitate și unul etic, care va permite o reformă esențială, legislativă a sistemului, astfel încât să reparăm nedreptățile create. Vom face asta prin proiectele depuse în Parlament și va fi un proces foarte bine documentat, trecut prin grupuri de lucruri, prin comisiile de specialitate și prin birourile permanente. Este un proces care necesită timp și care va genera un proiect de lege pentru desființarea pensiilor speciale ce va admis inclusiv de Curtea Constituțională, în pofida sesizărilor ce vor fi depuse de cei care își vor pierde pensiile speciale.

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...

Un document vechi de 144 de ani a fost descoperit în timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași

O descoperire cu o valoare istorică importantă a fost făcută la Iași. În timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare, din fața Palatului Culturii, s-a găsit – ascuns într-o sticlă sigilată – un document vechi de 144 de ani. Actul...
Paşcani
cer acoperit de nori
-1 ° C
-1 °
-1 °
91 %
1.7kmh
100 %
J
-1 °
vin
3 °
S
-1 °
D
5 °
lun
8 °

Niciun articol afișat