Pensiile speciale ar putea fi subiectul unei noi ordonanțe de urgență. Dacă Parlamentul tergiversează întreagă poveste, executivul va grăbi adoptarea acestei măsuri, conform liberalilor.
Fără a-i include pe magistrați și militari, renunțarea la aceste venituri ar aduce la buget un miliard de lei. Decizia ar trebui să se ia marți, în Parlament, când aleșii se vor întoarce din vacanță, cu o săptămână mai devreme.
Parlamentarii liberali s-au întâlnit luni cu miniștrii și au tranșat împreună prioritățile perioadei următoare. Îi interersează în primul rând ca marți, în prima zi a sesiunii extraordinare, să abroge pensiile speciale care se acordă parlamentarilor, primarilor, diplomaților sau funcționarilor.