Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba despre sume între 600 și 1.000 de lei.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că Guvernul a adoptat în ședința de joi OUG privind aplicarea pachetului de solidaritate, prin care 2,8 milioane de pensionari vor primi un ajutor în acest an, după cum urmează:

Pentru pensionarii cu pensii de până la 1.500 de lei: un sprijin de 1.000 de lei, acordat în două tranșe – una în luna mai și alta în decembrie; Pentru pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei: 800 de lei, tot în două tranșe – 400 de lei în mai și 400 de lei în decembrie;

Pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei: 600 de lei, acordați în două tranșe egale, în mai și decembrie; „Este vorba despre 2,8 milioane de pensionari – un număr foarte mare de cetățeni, oameni cu pensii mici nu pentru că nu au muncit și cotizat, ci pentru că au ieșit la pensie într-o perioadă în care salariile din România erau foarte mici”, a declarat ministrul, la finalul ședinței de Guvern.

Potrivit proiectului adoptat de Guvern, în cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte. De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna aprilie 2026, respectiv luna noiembrie 2026 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii aprilie 2026, respectiv noiembrie 2026, la determinarea plafonului pentru acordarea ajutoarelor one-off nu se iau în considerare aceste drepturi. Persoanele care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar.

 

CONTINUARE OE DIGI24.RO 

 

PULSUL ZILEI

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...

Legea care simplifică divorțurile a fost adoptată. Ce va putea decide fiecare fost partener, fără aprobarea celuilalt

Fiecare fost soț va putea decide singur ce nume va purta după divorț, după ce deputații au adoptat un proiect de lege în acest fel. În prezent, dacă unul dintre soți vrea să păstreze numele fostului partener, iar acesta nu...

2 aprilie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Autism. Școala Specială Pașcani vă invită să fiți alături de un proiect cu tradiție pentru persoanele...

💙2 Aprilie 2026 – Împreună pentru incluziune!💙 Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, vă invităm să deveniți parte dintr-un val național de solidaritate, empatie și speranță! 🌍 În fiecare comunitate din țară, școli, profesori, elevi, părinți și toți cei...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
82 %
4.8kmh
100 %
J
12 °
vin
12 °
S
14 °
D
16 °
lun
20 °

Niciun articol afișat