back to top
luni, decembrie 29, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Pensionarii plătesc scump recalcularea: o adeverință poate ajunge și 4.000 lei. Cum încearcă CNPP „să rezolve” problema?

Pensionarii trebuie să achite în continuare sume foarte mari, care pot ajunge și la 4.000 de lei, pentru a obține de la firmele de arhivare adeverințele de venit necesare recalculării pensiilor în etapa a doua, care a început la 1 septembrie 2024.

Tarifele sunt stabilite anual de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Însă, în mijlocul controverselor privind prețurile ridicate, CNPP “a pasat” responsabilitatea către Arhivele Naționale ale României (ANR), printr-o modificare legislativă din iulie 2024, fără a consulta înainte ANR sau a asigura resursele necesare.

ANR, care până acum doar aviza tarifele, a discutat joia trecută, pe 29 august, cu firmele de arhivare din țară despre prețurile maxime, dar deciziile care s-au luat în urma acestor consultări, dacă s-au luat, nu au fost anunțate nici până acum.

Pentru a vedea câți bani trebuie să scoată din buzunar persoana care solicită un astfel de document, „Ziarul de Iași” a consultat lista cu limitele maxime ale tarifelor pentru serviciile arhivistice. Tarifele practicate acum de firmele autorizate în prestarea de servicii arhivistice sunt cele valabile pentru anul 2023, deoarece CNPP nu a aprobat limitele maxime ale tarifelor pe anul în curs.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Protopopiatul Pașcani a încheiat cu succes Campania „Fii Lumină de Sărbători!”

Sfârșitul de an ne aduce mai aproape unii de alții, ne încarcă de puterea binelui și de magia sărbătorilor trăite cu sens. Am finalizat cu succes Campania "Fii Lumină de Sărbători!", aducând împreună speranță în casele a zeci de familii. Pachete...

Crăciun intens la Spitalul Municipal Pașcani: 400 de urgențe și trei nașteri

A fost un Crăciun cu sute de prezentări la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. În perioada 25 - 28 decembrie 2025, circa 400 de persoane au fost evaluate de personalul medical, fiind acordate consultații și...

Incendiu violent la o locuință din Tătăruși. Un bărbat, în stare gravă

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul zilei de duminică, 28 decembrie 2025, la o locuință din localitatea Tătăruși. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu două autospeciale de stingere cu apă și...

Mandate prelungite, la sfârșit de an

Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, primarul municipiului Pașcani a prelungit mandatele unor șefi de servicii și instituții din subordine. Pentru unii, cu 60 de zile, iar pentru alții, cu șase luni de zile, deși funcțiile sunt ocupate...

Un singur consilier din PSD solicită ca taxele locale să nu fie majorate la Pașcani

Cu o zi înainte de ședințele privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, proiect inițiat de primarul Marius Pintilie, liderul de grup al consilierilor PSD a depus o adresă prin care solicită menținerea la nivelul anului 2025...

Primarul Pașcaniului înainte de majorarea taxelor locale cu peste 70%: Se plătesc foarte puține taxe pe proprietate…! Ce au spus contribuabilii…

Ședința legislativului pășcănean pentru majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 09.00 în comisiile reunite și de la ora 10.00, în plen. Inițiatorul proiectului,...

Descoperiri medicale care ne-au dat speranță în 2025

Anul 2025 a adus progrese medicale majore care ar putea, în timp, transforma sistemele de sănătate pentru milioane de pacienți din întreaga lume.  Euronews Health a analizat cele mai importante reviste de profil pentru a identifica cele mai promițătoare...

Anul nou vine cu noi surprize! 6 zile importante sunt șterse din calendarul sărbătorilor

Un proiect legislativ anunță o schimbare majoră pentru calendarul zilelor nelucrătoare din România, începând cu 2026. Inițiatorii propun reducerea numărului de libere legale de la 17 la 12, cu eliminarea a șase date marcante și adăugarea unei singure zile...

Titularizare 2026: proba scrisă va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile încep pe 6 mai

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026, potrivit Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, care aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027. Conform calendarului...

Niciun articol afișat