Percheziții de amploare în Brașov, Iași şi Neamț, Sunt vizați medici care ar fi primit mită pentru operaţii, cu încălcarea procedurilor

IGPR anunţă că vineri dimineaţă au loc 24 de percheziţii în Braşov, Iaşi şi Neamţ, într-un dosar de abuz în serviciu, luare şi dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune. Sunt vizaţi medici care ar fi făcut operaţii cu încălcarea procedurilor de lucru, afectând sau punând în pericol sănătatea pacienţilor. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcţiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată, afirmă anchetatorii. Nouă persoane vor fi duse la audieri şi vor fi audiaţi mai mulţi martori.

”La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, I.P.J. Braşov, I.P.J. Iaşi, I.P.J. Neamţ şi I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară (17 – D.I.C. şi 7 – D.I.C.E.). Activităţile se desfăşoară în judeţele Braşov (3), Iaşi (20) şi Neamţ (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unităţi medicale – spitale (5) şi la un O.N.G. (1)”, transmite IGPR.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...

Cum se vor acorda ajutoarele financiare pentru aproape 3 milioane de pensionari. Prima tranșă de bani intră în mai

Pensiile pentru aproape 5 milioane de vârstnici vor fi plătite înainte de Paște, anunță autoritățile. Iar, în mai, aproape 3 milioane de pensionari cu venituri sub 3.000 de lei vor primi un ajutor financiar. Cea mai mare sumă, de 1.000...

Şoferii ar putea scăpa de amendă dacă refuză să prezinte Poliției permisul și talonul mașinii

Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Parlamentarul spune că prin digitalizarea administrației publice, Poliția are posibiloitatea verificării documentelor. "Conform...

Prognoza pentru 4 săptămâni: Cum va fi vremea în minivacanțele de Paști și 1 Mai

Meteorologii au transmis vineri prognoza pentru perioada 6 aprilie - 4 mai, care cuprinde minivancațele de Paștele ortodox și de 1 mai. 6 - 13 aprilie Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea...

Băutura recomandată de medici seara pentru o glicemie echilibrată: hidratare, somn liniștit și control al zahărului din sânge

Nu doar ce mâncăm seara afectează glicemia, ci și ce bem. Nutriționiștii recomandă ceaiurile din plante, precum mușețelul și scorțișoara, pentru efecte pozitive asupra zahărului din sânge și somnului. Ceaiul de mușețel ajută la scăderea glicemiei FOTO: arhivă, adevărul Cercetările arată...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
88 %
4.8kmh
100 %
vin
13 °
S
15 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °

Niciun articol afișat