Pericolul olimpiadelor școlare: când stresul și epuizarea iau locul pasiunii. Sfaturi de la experți în pedagogie și psihologie

Copilul obține rezultate bune la școală și este implicat în numeroase competiții școlare? Va participa anul acesta la concursurile de matematică, limba română, istorie, științe, precum și la olimpiadele corespunzătoare acestor discipline? Specialiștii spun că, oricât de înzestrat ar fi copilul, trebuie să existe o monitorizare și o limitare a concursurilor școlare. Concentrarea excesivă asupra pregătirii pentru astfel de evenimente poate duce la neglijarea aspectelor emoționale, sociale și familiale ale vieții copilului, spun specialiștii.

Reporterii „Ziarul de Iași” și-au pus problema impactului participării excesive a copilului la competițiile școlare asupra parcursului său educațional și emoțional. Astfel, am contactat specialiști în educație și psihologi ieșeni pentru a obține clarificări cu privire la înscrierea elevilor la concursuri și olimpiade

Competiția, firească în învățământ

Psihologii sunt de părere că orice competiție școlară are un rol important în dezoltarea elevilor, întrucât le stimulează gândirea critică, îi ajută să găsească rezolvarea problemelor și îi învață să colaboreze. „Prin participarea la competiții, elevii învață să-și îmbunătățească abilitățile de luare a deciziilor în timp real, dezvoltându-și concentrarea în situații intense. Prin interacțiunea cu colegi din alte școli, învață să construiască relații și prietenii care pot dura pe termen lung. Pe lângă aceste aspecte, competițiile școlare pot servi și drept platformă pentru identificarea și susținerea talentelor deosebite. Elevii cu aptitudini remarcabile pot beneficia de recunoaștere și oportunități suplimentare de învățare sau dezvoltare a abilităților specifice domeniului în care se evidențiază”, a precizat psihologul clinician Mihaela-Onisia Ungureanu.

„Competiția este firească în învățământ”, consideră prof. univ. dr. Constantin Cucoș, fostul director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Aceasta presupune activarea și dezvoltarea unor însușiri prin comparație cu celălalt,

„Competiția este corelată, bineînțeles, și cu o altă ipostază relațională, cooperarea. Ea se bazează pe efort și pe niște abilități bazale, purtate de elevi, care sunt probate la nivel de competiție. Există o ipostază a competiției firească, normală, oră de oră, dar apar și ocazii de competiție organizate, explicite, de mai înalt sau mai scăzut nivel, cu prilejul unor întreceri, concursuri, olimpiade școlare”, a spus pedagogul ieșean. El susține că ambele tipuri de competiție sunt importante, singura condiție fiindcă să conducă la creșterea motivației, la auto-realizarea și dezvoltarea elevilor.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
câțiva nori
9 ° C
9 °
9 °
74 %
1.9kmh
15 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
3 °

Niciun articol afișat