3.5 C
Paşcani
duminică, decembrie 15, 2024

Permis anulat, după o plimbărică prin sat duminică seara

Un şofer a fost prins de poliţişti în timp ce conducea băut pe străzile din Gropniţa. A fost testat alcoolscopic, iar în urma rezultatului, poliţiştii l-au transportat la cel mai apropiat spital pentru a i se preleva probe din sânge. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. 

“La data de 21 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Gropniţa, fiind sub influenţa alcoolului, în urma testării sale rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Permisul a fost reţinut în vederea anulării.

Sursa Ziarul de Iași

Recomandări