Peste 20 de incendii în week-end. Au ars zeci de tone de vegetație

 Echipele de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județul Iași au avut un week-end solicitant: peste 20 de incendii și 97 de cazuri medicale la care au fost chemați.

Vinerea trecută la Tîrgu Frumos au intervenit în 2 incendii de vegetație. În primul dintre ele, anunțat în satul Goești, au ars 3 tone deşeuri si 14 ha vegetaţie uscată de pe un teren al Primăriei Lungani, iar la cel de al doilea din satul Fărcăşeni, comuna Strunga, au fost mistuite de flăcări aproximativ 30 de tone de deșeuri.

Și la Hîrlău a fost nevoie de intervenția pompierilor sâmbătă noaptea, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la un depozit de furaje, iar la Pașcani duminică după amiază, pompierii au fost chemați  pe strada 13 septembrie, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit pe un teren al şcolii din Sodomeni.

Precizăm că și în cursul zilei de ieri la Pașcani  și Miroslovești au fost semnalate 2 incendii minore, în cadrul cărora au ars pe suprafețe mici tot vegetație uscată  și lăstăriș, în cazul incediului de  la Soci.

Nu sunt cunoscute cauzele ce au determinat aceste incendii, cel mai probabil fiind vorba despre foc deschis în spaţii deschise, iar din fericire evenimentele nu au fost soldate decât cu pierderi materiare minore, fără victime sau pagube materiale mari.

 

PULSUL ZILEI

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...
Paşcani
cer senin
7.1 ° C
7.1 °
7.1 °
55 %
4.4kmh
7 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
4 °

Niciun articol afișat