În perioada 12 – 15 august a.c., se vor afla la datorie peste 600 de poliţişti ieşeni de la ordine publică, de la rutieră, de la transporturi, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate.
Poliţişti ieşeni vor acţiona cu 253 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.
Vor fi organizate, zilnic, în această perioadă, 312 patrule de siguranţă publică, dintre care 91 pedestre şi 211 auto.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 110 de poliţişti rutieri ieşeni vor acţiona pe 11 de tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, peste 9 aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere DN2, DN24, DN28 şi DE 583.
IJP Iasi