Peste 6000 de elevi din județul Iași, la Evaluarea Națională. Examenele încep săptămâna viitoare

C.P. La nivelul județului Iași, în vederea susținerii probelor pentru prima sesiune a examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, s-au înscris 6031 de elevi, 6030 din seria curentă și 1 elev din seriile anilor anteriori.

Datele existente în acest moment arată că pentru 38 de elevi din 23 de școli ale județului Iași, Comisia județeană de evaluare națională a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor.

Putem menționa că absolvenții claselor a VIII-a din anul școlar 2020-2021 au fost înscriși prin secretariatele unităților de învățământ, iar pentru absolvenții seriilor anterioare, înscrierea s-a făcut pe baza unei cereri depuse la unitatea școlară unde au absolvit clasa a VIII-a, condiția de înscriere fiind aceea de a nu fi susținut examenul de Evaluare Națională în anii precedenți.

Pentru elevii înscriși, 2987 din mediul rural și 3044 din mediul urban, sunt organizate 170 de centre de examen, dintre care 117 în mediul rural și 56 în mediul urban. Totodată, pentru corectarea tezelor vor fi organizate, în municipiul Iași, 5 centre de evaluare. Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui examen în școlile ieșene, vor participa în comisiile specifice 2000 de cadre didactice.

Absolvenții claselor a VIII-a care susțin Evaluarea Națională anul acesta au învățat după un curriculum nou, axat pe crearea de competențe, așadar programa de examen, dar și tipurile de itemi sunt diferite prin comparație cu anii anteriori. Subiectele sunt construite după modelul PISA și sunt organizate, la toate disciplinele, într-o broșură de 10 pagini care include atât cerințele, cât și spațiile pentru rezolvarea acestora. Ca măsuri de adaptare la contextul pandemic și la modul în care acesta a influențat desfășurarea activităților didactice, în februarie 2021, programele de examen au fost modificate și a început publicarea testelor de antrenament.

Înscrierile pentru acest examen au avut loc în perioada 7-11 iunie, absolvenții claselor a VIII-a vor susține prima probă, la limba și literatura română, pe 22 iunie. Pe 24 iunie este programată proba la matematică, urmând ca pe 25 iunie să se desfășoare proba la limba și literatura maternă.

Conform calendarului, pe 29 iunie vor fi afișate rezultatele înaintea contestațiilor (până la ora 14.00), iar contestațiile pot fi depuse, în zilele de 29 iunie (ora 16.00 – ora 19.00) și 30 iunie (ora 8.00 – ora 12.00). În perioada 30 iunie- 4 iulie se vor soluționa contestațiile, iar pe 4 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

Sesiunea specială a Evaluării Naționale 2021 este destinată exclusiv absolvenților de gimnaziu care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 7-11 iunie. Elevii care susțin examenul la o disciplină de evaluare în prima sesiune și, din motive medicale nu pot participa și la cea de a doua probă, vor susține, în sesiunea a doua, doar proba la care au lipsit.

Înscrierea la etapa specială a Evaluării Naționale se va face în perioada 28 iunie-2 iulie. Prima probă, limba și literatura română se va susține pe 6 iulie, matematica, pe 7 iulie, iar limba și literatura maternă, pe 7 iulie. Pe 9 iulie, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele înainte de contestații, tot pe 9 iulie, între orele 14:00 și 20:00, se pot depune contestațiile, urmând ca în perioada 10-11 iulie să fie rezolvate contestațiile, iar pe 12 iulie, după ora 12:00, vor fi afișate rezultatele finale.

Ministerul Educației a publicat luni, 14 iunie, un Ghid informativ  despre examenul de Evaluare Națională 2021, dedicat elevilor, dar și părinților, cu informații atât despre condițiile organizatorice și sanitare, cât și despre desfășurarea probelor scrise. Acesta este postat și poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași http://www.isjiasi.ro/index.php/examene-si-concursuri2/evaluare-nationala/evaluare-clasa-a-viii-a/1866-ghid-informativ-evaluarea-nationala-la-finalul-clasei-a-viii-a-2021-en-viii.

Ghidul informativ include precizări importante pentru toți elevii care participă la Evaluarea Națională:

  • Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 8:00 până la 8:30. Examenul va începe la ora 9:00.
  • La probele scrise ale evaluării naționale elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.
  • Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare.
  • La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect.
  • La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă ȋn marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
  • La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.
  • La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
  • La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  • La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”

Inspectoratul Școlar Județean Iași va monitoriza fiecare unitate de învățămât care va constitui centru de examen, respectiv centru de evaluare, astfel încât să fie respectate, pe de o parte, principiile de corectitudine a evaluării și de acordare a șanselor egale pentru toți candidații, iar pe de altă parte, toate normele impuse de contextul epidemiologic actual, în vederea asigurării condițiilor de igienă pentru protejarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice.

 

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
77 %
5.1kmh
100 %
J
5 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat