Accident grav de circulație la intrare în Târgu Frumos. Un tânăr, în vârsta de 29 ani din comuna Valea Seacă a fost lovit din plin în timp ce se deplasa pe marcajul pietonal din Războieni, la intrarea în orașul Târgu Frumos. Nefericitul eveniment a avut loc in această dimineață, în jurul orei 9.40. Șoferul mașinii este Adrian R. în vârstă de 43 ani din comuna Ion Neculce. Acesta se deplasa spre Roman.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a transportat victima, Ionuț C. în stare gravă la Spitalul De Neurochirurgie din Iași.
Polițiștii au deschis dosar penal și contină cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat. Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost 0.
Aseară tânărul a fost operat, iar în prezent starea lui este stabilă.
Foto: Radar Iasi Oficial