Planul tarifar pentru extinderea si reabilitarea retelelor de apă şi canalizare a fost aprobat. Consilierii anti-investitii au votat împotrivă – VIDEO

Pascaniul merge mai departe în proiectul judeţean de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi canalizare cu fonduri europene, prin care municipiul ar urma să beneficieze de investiţii de peste 25 milioane de euro. Cei 10 consilieri locali PSD au aprobat planul tarifar pentru perioada 2020 – 2024, document esenţial pentru încheierea contractului de finanţare şi începerea licitaţiilor pentru execuţia lucrarilor. Dacă proiectul nu ar fi fost aprobat, Pascaniul ar fi urmat să fie scos de pe lista de investiţii, conform precizărilor reprezentanţilor ApaVital. Documentul urmează să fie aprobat atât de Consiliul Judetean Iaşi, precum şi celelalte administraţii locale, membre ale Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal.

 

NOILE PRETURI  LA APA SI CANALIZARE

Conform planului tarifar, preţul pentru serviciile de apă şi canalizare ar urma să fie majorat de la 8,76 lei/mc, cât va fi de la 1 august 2020, la 9,04 lei/mc din anul 2021, 10,13 lei/mc în anul 2022, 11,88 lei/mc în anul 2023 şi 12,04/mc în anul 2024. În aceste preţuri este inclus şi TVA-ul, de 9%.
Majorările sunt necesare pentru ca operatorul ieşean să aibă banii necesari pentru întreţinerea investiţiilor care urmează să fie făcute, cerinţă a finanţatorului, a explicat directorul general al  societății ApaVital.

CONSILIERUL PINTILIE, MANIPULARE ORDINARĂ

Consilierii liberali au votat împotriva proiectului, iar Sorin Olariu, de la PMP, a lipsit de la şedinţă. Liderul opoziţiei, Marius Pintilie, a explicat motivele. El a spus că doreşte ca Pascaniul să aibă un preţ separat la apă şi canalizare, nu un preţ unic pe asociaţie, aşa cum este acum, în care să fie incluse atât cheltuielile, cât şi investiţiile. Pintilie a precizat că, din punctul său de vedere, păşcănenii ar subvenţiona alte localități, mai ales cele rurale, prin preţul plătit la apă şi canalizare.
În replică, directorul ApaVital a arătat că activitatea la Pascani a operatorului regional  este în pierdere, cca 3,3 milioane de lei în perioada 2016 – 2019. Mai exact, în această perioadă s-a cheltuit mai mult decât s-a obţinut din vânzarea serviciilor, iar diferența de bani este acoperită din bugetul societății. Mihail Doruș a precizat că municipiul Iaşi şi alte câteva comune din zona metropolitană au profit şi, prin urmare, subvenţionează activitatea din celelalte oraşe şi comune din judeţ, inclusiv municipiul Pașcani.
În acelaşi context, directorul operatorului regional a explicat că Pașcaniul nu poate avea un preţ separat la apă şi canalizare, în cadrul ARSACIS, din motive de legalitate. Asta deoarece asociațiile regionale funcționeaza după principiul: un singur operator, un preţ unic în toate localităţile componente, iar finanțările europene pentru investiţii sunt acordate cu respectarea acestor principii.

SALARIU MAI MIC PENTRU CEL CARE ADUCE O INVESTIŢIE DE PESTE 500 MILIOANE EURO DIN FONDURI UE

Opoziţia a mai motivat că majorările de preţ prognozate ar fi artificiale şi a cerut să fie înlocuite cu măsuri de reducere a unor costuri. Consilierul Claudiu Bodoașcă a pus în discuție câștigurile salariale ale directorului general pe motiv că ar fi prea mari.
Şi de această dată Mihail Doruș a spus că informaţiile prezentate sunt greşite. El a admis că are un salariu brut de cca 20 000 lei, la care se adaugă un spor de performanță, în funcție de îndeplinirea obiectivelor manageriale.

Şi profitul societăţii a fost pus în discuţie de consilierii din opoziţie, pe motiv că ar fi prea mare. Managerul ApaVital a explicat că toţi banii din profit sunt alocaţi pentru investiţii şi că este una din cele două surse din care sunt făcute altfel de lucrări.

PAȘCANIUL, PRIVILEGIAT ÎN ARSACIS

Opoziţia a mai reproşat că operatorul ieșean nu a achitat întreaga redevență solicitată de legislativul pășcănean pentru achitarea unui credit de investiţii, de cca 1,9 milioane de lei pe an până în anul 2026.
Directorul ApaVital a explicat că această problemă va fi rezolvată de instanţele de judecată. Între timp operatorul a achitat municipiului aproape 3 milioane de lei, întreaga redevență încasată din vânzarea apei de la Paşcani, și a făcut investiţii de cca 2 milioane de euro din bugetul societăţii. Este singura localitate din Asociaţie care primeşte redevența încasată de operator prin prețul apei. Restul banilor sunt alocaţi pentru investiţii, în localităţile din Aasociaţie.

PANTAZI: MAJORĂRI DE 80% LA ÎMPRUMUTUL PSA PENTRU ADUCȚIUNEA DE APĂ

Primarul Dumitru Pantazi i-a felicitat pe consilierii care au susţinut, prin vot, investiţiile pentru apă şi canalizare de la Paşcani. El a criticat atitudinea consilierilor din opozitie şi i-a întrebat dacă au alte soluţii concrete pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Paşcani şi suburbii.
Edilul municipiului a arătat că şi pe timpul fostului operator de apă şi canalizare, atunci când s-a făcut un împrumut de investiţii pentru aducţiunea de apă şi staţia de epurare, a fost un plan tarifar cu majorări de preţ de până la 80% pentru perioada 2001 – 2006.

AVRAMIUC: BOUL CARE TRAGE, TOT EL IA BĂTAIE…!

Şi cel mai în vârstă consilier local, Vasile Avramiuc, a criticat dezbaterile pe această temă. El a arătat că cei care aduc bani la Pașcani, din fonduri europene, ar trebui lăudaţi, nu criticaţi.

Menţionăm că, în perioada următoare, planul tarifar pentru apă şi canalizare va fi aprobat de toate cele 110 comune şi oraşe membre ale ARSACIS, precum şi de Consiliul Judeţean Iaşi. Documentul trebuie trimis Comisiei Europene până la sfârşitul lunii iulie.


PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie moderată
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
66 %
6.5kmh
100 %
mar
7 °
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °

Niciun articol afișat