back to top
miercuri, decembrie 31, 2025
-1.4 C
Paşcani
Login

Planuri mari pentru Scobinți

Planuri mari pentru Scobinți

Planuri mari pentru acest an într-o comună din județ. Se vrea un afterschool, un dispenar iar o parte din Căminul Cultural și Primărie vor intra la reabilitare și modernizare. Proiectele au fost spuse de edil în cadrul ședinței de Consiliul Local din această lună. Pentru o parte din lucrări s-a semnat deja contractul de execuție.

După cum se obișnuiește în comuna Scobinți din apropiere de Hîrlău, edilul Gheorghe Hrițcu comunică consilierilor locali ce s-a realizat de la o ședință la alta. Începutul de an a venit cu veste bună pentru că sala de la Căminul Cultural și sala de ședințe a Consiliului Local vor intra în reparații și modernizări. Primarul a anunțat că a fost semnat contractul de execuție a lucărilor săptămâna trecută.

De asemenea, se va semna și contractul de finanțare pentru dispensar, comuna fiind declarată eligibilă în urma proiectului depus iar copiii din satul Sticlăria se vor bucura de un centru de zi acolo unde vor merge după școală pentru o masă caldă și să facă lecțiile cu personal specializat.

Comuna Scobinti are o suprafata totala de 7.108,0 ha, din care 6.104.0 ha teren agricol. Populatia este de peste 7.500 de locuitori. Comuna are 6 scoli si 7 gradinite unde invata un numar 942 scolari si prescolari.

PULSUL ZILEI

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Educația nonformală sprijină incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, la Târgu Frumos

Elevi cu cerințe educaționale speciale de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos și 60 de cadre didactice din comunitate au participat, în ultimele săptămâni, la activități de educație nonformală dedicate incluziunii și dezvoltării personale. Inițiativa, finanțată prin...

Primăria Târgu Frumos invită cetățenii orașului la focul de artificii de la cumpăna dintre ani

La Târgu Frumos, Revelionul va fi sărbătorit în stradă cu un foc de artificii. Administrația locală îi invită pe cetățenii orașului și nu numai, pe 31 decembrie 2025, pe esplanadă, la miezul noptii la un spectaculos foc de artificii.

Colind și Joc Basarabean la Târgu Frumos de Crăciun – VIDEO

Sursa Youtube - Adrian Iacob

Supermarketuri închise de Anul Nou: programul complet în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie

Marile lanțuri de retail alimentar au, ca în fiecare an, program special de Sărbători. În perioada 31 decembrie - 2 decembrie unele vor fi închise parțial sau total. Programul magazinelor Lidl În perioada sărbătorilor de iarnă, orarul de funcționare al magazinelor...

Programul autobuzelor și instituțiilor publice la Pașcani, la început de an

Urmează sărbătorile prilejuite de noul an iar transportul local din municipiul Pașcani va avea un program special. Așadar, miercuri, 31 decembrie, în ajunul noului an, autobuzele vor circula doar pana la ora 12, conform orasului de week-end. Prima zi din...

Noul primar al comunei Vânători, Bogdan Lupu, a depus jurământul

Bogdan Lupu, inginer constructor, în vârstă de 37 de ani, a depus marți, 30 decembrie, jurământul de investitură în funcția de primar al comunei Vânători. Ceremonia a avut loc la sediul Judecătoriei Pașcani. Noul primar a preluat oficial mandatul...

O familie din Deleni a rămas fără locuința în urma unui incendiu. Orice ajutor contează! – FOTO

Clipe cumplite pentru o familie din Deleni. Părinții și un copil mic au rămas fără locuință în prag de Anul Nou, în urma unui incendiu. Flăcările au mistuit toată agoniseala, iar familia cere ajutorul celor cu suflet mare. "AJUTOR DUPĂ...

Niciun articol afișat