PNL Pașcani mai încearcă o dată cu Marius Pintilie. Consilierul care ocupă abuziv domeniul public, candidează la Primărie

În lipsa unor personalități politice autentice PNL Pașcani încearcă, încă o dată, să câștige Primăria municipiului cu un consilier local care ocupă ilegal mai multe suprafețe de teren din domeniul public. Este vorba despre Marius Pintilie, liderul organizației locale, cel care a pierdut alegerile locale în 2016 la diferența de 504 voturi , cu 3,52% mai puțin decât actualul primar, Dumitru Pantazi. Într-un comunicat de presă se arată că ședința Biroului Politic Local al PNL Pașcani a avut loc pe 27 februarie pentru validarea acestei nominalizări, fiind singurul candidat înscris în cursa.

Marius Pintilie se afla la al doilea mandat de consilier local.  Cele mai mari „realizari” din cei aproape 8 ani zile au fost criticile la adresa  primarului Dumitru Pantazi, adversarul sau politic si impotriva operatorului regional ApaVital, punand, astfel, in pericol investitiile anuntate de 18 milioane de euro din fonduri europene, pentru extinderea si reabilitarea retelelor de apa si canalizare din oras si suburbii.

Menționăm că în două rapoarte de control, unul din anul 2010 și altul din septembrie 2019 una dintre societățile lui Marius Pintilie, apare că deține fără contract de închiriere sau concesiune mai multe suprafețe de teren din domeniul public, unde au fost edificate construcții, unele fără autorizațiile necesare. Din acest motiv Poliția Locală l-a sancționat pe consilierul local – administratorul societății, cu cinci amenzi care au fost contestate. Liderul PNL Pașcani a refuzat până acum să elibereze terenurile care nu ii aparțin și a pretins că primarul ar trebui să îl pună în legalitate.

 

Iata anuntul PNL Pascani

„În urma ședinței interne, desfășurate în data de 27 februarie 2020, Biroul Politic Local al PNL Pașcani a decis prin vot unanim, candidatul la funcția de primar al municipiului Pașcani, din partea Partidului Național Liberal, în persoana domnului Pintilie Marius – Nicolae.

Deoarece PNL Pașcani este o organizație politică deschisă și democratică în acțiunile sale, toți membrii activi PNL au avut dreptul și posibilitatea de a se înscrie în cursa pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Pașcani.

Această decizie a fost luată conform  prevederilor art.37, alin2,  alin. 5 din statutul PNL și prevederilor art.56 din ROLJ PNL, fiind consemnată în Decizia Biroului Politic Local al PNL Pașcani, nr 31, din 27 februarie 2020.”

 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat