PNRR trebuie să ne reprezinte pe toți. Este viitorul României. PNL-USR PLUS politizează proiectele și întârzie deliberat ratificarea Deciziei prin care se acordă finanțările

Orice stat democratic și de drept din lume se bazează pe echilibrul puterilor. Un echilibru care nu poate fi atins fără cooperare, colaborare interinstituțională și respectarea rolului fiecărei puteri în parte.
Din păcate, văd cum, din ce în ce mai mult, Guvernul României tinde să se erijeze într-o enclavă de putere absolută pentru care Parlamentul, expresia directă și indubitabilă a voinței poporului, este transformat într-un simplu instrument aflat la dispoziția și discreția exclusive ale intereselor guvernamentale, izolând orice reprezentant al cetățenilor care nu subscrie acestor interese.
Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă în care obiectivul național al tuturor, indiferent de culoarea politică, trebuie să fie acela de a aduce România la un nivel în care redresarea să fie una efectivă, conducând-o la acea reziliență care să îi permită să facă față cu brio oricăror crize majore prezente și viitoare cum este cea provocată de pandemia de Coronavirus. Acesta este, de fapt, și rolul Planului Național de Redresare și Reziliență, care, în fapt, reprezintă viziunea și misiunea fiecărui stat membru translatate în proiecte necesare, durabile și coerente.
Ori, observ cum, ca în cazul tuturor aspectelor ce țin de guvernare, prin PNRR se înțelege USR-PNL. Mai precis, interesele lor directe care nu au nicio legătură cu România și românii. La fel cum manifestarea statului și poporului român se vor a deveni expresia voinței exclusive a USR-PNL, Planul Național de Redresare și Reziliență a devenit reflecția nu doar a incompetenței și iresponsabilității, ci și planul guvernanților de a-și atinge propriile ținte politico-economice.
Acesta este și motivul pentru care mult clamata transparență nu a existat și nu există în elaborarea și prezentarea PNRR. Ni s-au servit tuturor teme și titluri pompoase, explicații fără fond, de cele mai multe ori ilogice și contradictorii, multe scuze arogante, toate transmițând un singur lucru: “Noi știm cel mai bine. Nu vă băgați. Nu este treaba voastră!”
Astfel, unul dintre cele mai importante documente strategice pentru prezentul și viitorul nostru al tuturor riscă să devină complet nefuncțional din cauza politizării.
De la 1 iunie, Comisia Europeană este pregătită să iasă pe piețele de capital pentru a susține finanțarea planului Next Generation EU, a cărui componentă semnificativă este Mecanismul de Relansare și Reziliență. Practic, cel care susține și prin care se finanțează PNRR-urile tuturor statelor membre.
Însă, în acest caz, există o problemă. România nu a ratificat încă Decizia privind Resursele financiare Proprii ale U.E. Fără aceasta, Comisia nu poate accesa creditele necesare finanțării!
Iar când spun România, spun, de fapt, USR și PNL, cele două partide care se vor a fi sinonime României.
De ce fac asta și de ce întârzie în mod deliberat ratificarea Deciziei privind Resursele financiare Proprii ale U.E., care reprezintă condiția prealabilă pentru lansarea instrumentului de recuperare a U.E. și a cărei adoptare are grad de urgență? Deși această decizie se află în Parlament.
Pe cât de simplu, pe atât de tragic!
USR și PNL se opun oricărei analize și propuneri în privința PNRR pe care nici acum nu l-au prezentat integral. Firesc, de altfel, având în vedere că PNRR reprezintă eminamente proiecte decise de ei. Nidecum pe cele propuse prin intermediul consultărilor publice pe care le-au realizat formal, mimând transparența, dialogul social și invocând graba. În condițiile în care au avut aproape un an la dispoziție și în care au prelungit data de depunere a PNRR la Comisie!
Astfel, prezentarea și discutarea PNRR în Parlament este condiționată de calculele politice ale USR și PNL, care doresc ca nimeni și nimic să nu intervină și să nu știe cu adevărat în ce au transformat de fapt PNRR-ul!
Practic, o subminare intenționată a interesului superior al României și românilor! O călcare în picioare a tuturor principiilor statului democratic și anularea voinței cetățenilor prin excluderea Forului Legislativ de la orice consultare și decizie.
Stimați ieșeni și stimați români,
PNRR suntem noi toți și viitorul nostru. Dincolo de orice interes politic vremelnic și meschin, USR și PNL vor dispărea în negura istoriei, însă efectele deciziilor acestora vor rămâne ca un obstacol a tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României. Sunt momente cruciale în care consensul politic nu este doar obligatoriu, este vital și sacru. Momente care, pentru hatârul și orgoliile unora pentru care guvernarea înseamnă manifestarea intereselor proprii și de grup, schimbă fundamental parcursul unei țări și al unui popor.
Este absolut necesar să se înțeleagă acest lucru și să se acționeze ca atare. Parlamentul este singurul care poate să evite o tragedie națională. Ori, dacă îl eliminăm, ce ne mai rămâne? Înregimentarea într-un șir tăcut și obedient la orice dorință politică a celor pentru care această țară și acest popor înseamnă doar un mijloc de atingere a propriilor ambiții?

Deputat de Iași,
Vasile Toma

PULSUL ZILEI

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...

Catalogul electronic, cerut prin lege din 2023, primește în programul de guvernare termen 2029. Ce mai promite Cabinetul Niculescu pentru digitalizarea școlilor, a inspectoratelor...

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus la Parlament joi seară, consultat de Edupedu.ro, fixează pentru 2029 finalizarea sistemului informatic integrat al educației, din care face parte și catalogul electronic. Legea 198/2023 cerea însă, încă de...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%

Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).Potrivit lui Pistol, pe sectorul cuprins între Trifești și Gherăești al A7, în...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni?

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni? Ai fost în vacanță în China, acum ești la Bruxelles. La București mergi doar pentru ca să dai explicații în dosarele în care ești inculpat pentru...

Firma subprefectului Bucșă (USR), obligată de judecători să achite 28,4 milioane de lei către IGSU după ce a tras țeapă într-un contract din fonduri...

Articol preluat de pe Ziarul de Iași: Atât prin Romcomimpex SRL Pașcani, firmă la care este asociat unic și a fost administrator, cât și pe persoană fizică, subprefectul Florin Iulian Bucșă (USR) are datorii de zeci de milioane de...

Vremea de toamnă își menține valorile aproape de cele normale până la mijlocul lui noiembrie

Meteorologii anunță că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate până la jumătatea lunii noiembrie. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul valorilor obişnuite, scre News.ro. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),...

Angajatorii din Iași caută oameni: peste 1.400 de locuri de muncă disponibile, de la șoferi și ospătari până la directori de magazin și ingineri

Piața muncii din Iași rămâne activă în această perioadă, cu peste 1.400 de locuri de muncă vacante anunțate de angajatori. Cele mai multe posturi sunt în industrie, transporturi, sănătate și construcții, însă cererea este ridicată și în comerț, HoReCa...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.6m/s
74%
vin
10 °
S
11 °
D
11 °
lun
11 °
mar
11 °

Niciun articol afișat