Poliţa RCA s-a scumpit şi cu 28%. De la anul se transformă în CASCO

Cei mai importanţi asigurători auto au majorat preţurile RCA cu până la 28% în ultimele şase luni. Schimbările de legislaţie anunţate pentru 2013 vor aduce însă scumpiri cu mult mai mari

Prima anuală pentru poliţele RCA a crescut de la începutul acestui an la toate societăţile de asigurare din topul vânzătorilor de asigurări auto. Excepţie face o singură companie, care avea însă preţuri cu mult peste media pieţei. Potrivit unui calcul Capital, faţă de martie anul acesta, creşterile de preţuri se situează între 8% şi 28% iar cea mai ieftină poliţă, este, în acest moment, cu peste 110 lei mai scumpă decât era în martie 2012. Evoluţia nu este deloc surprinzătoare, în condiţiile în care asigurătorii au mers timp de trei ani împotriva curentului, adică au mizat pe creşterea numărului de clienţi prin scăderea sau menţinerea preţurilor, în ciuda faptului că daunele plătite au crescut lună de lună.

Până la urmă, această strategie a avut drept finalitate o creştere substanţială a reclamaţiilor către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi întârzieri mari la plata daunelor către clienţi. De altfel, legătura între preţul asigurării şi numărul reclamaţiilor este directă. Cu cât compania practică preţuri mai mici, cu atât plăteşte mai greu şi, prin urmare, este reclamată mai des la CSA. În România sunt com­panii de asigurare care au mii de reclamaţii depuse de clienţii nemulţumiţi.

RCA exact ca o poliţă CASCO

Altfel vor sta însă lucrurile după ce va fi implementat sistemul de decontare directă pentru RCA. Cel puţin aşa speră CSA care, prin vocea vicepreşedintelui Cornel Coca Constantinescu, spune că noul sistem va reduce perioada maximă în care asigurătorul poate face plata de la 90 de zile la doar 60 de zile.

Ce înseamnă, de fapt, decontarea directă? Poliţa RCA capătă valenţe de asigurare CASCO. Mai clar, dacă sunteţi implicat într-un accident în care nu sunteţi păgubit, nu mai trebuie să apelaţi la poliţa RCA a vinovatului. Potrivit noilor reglementări, vă veţi putea adresa direct societăţii de unde aţi luat propria dvs. poliţă RCA. Aceasta va face plata către dumneavoastră urmând ca, ulterior, să-şi recupereze banii printr-un sistem de decontare automată de la asigurătorul şoferului cu care aţi intrat în coliziune. „Eu cred că am putea să le coborâm la 60 de zile prin noul sistem, având în vedere că nu se mai scurtcircuitează această relaţie dintre un asigurat, care are calitatea de păgubit, în relaţiile pe care ar trebui să le aibă direct cu o societate de asigurări pe care nu o cunoaşte şi al cărei client nu este. Pe când, în situaţia pe care care noi o propunem, el va interacţiona direct cu asigurătorul de la care a cumpărat poliţa de asigurare respectivă“, crede Cornel Coca Constantinescu.

Aceasta este însă partea bună a modificărilor. Există şi una rea, şi anume preţul. Prima explicaţie pentru viitoarele scumpiri ţine de „personalizarea“ RCA. În prezent, calitatea serviciilor este prea puţin importantă din moment ce nu cel care încheie asigurarea, ci eventualul păgubit, va beneficia de ele. După modificarea sistemului, cel mai probabil de la anul, cumpărătorul poliţei va fi şi beneficiar, aşa că se va gândi de două ori înainte să cumpere o asigurare care costă la jumătate faţă de media pieţei, dar care nu aduce certitudinea reparării rapide a daunelor. De altfel, reprezentanţii asigurătorilor spun că o scumpire cu până la 50%, la anumite companii, este inevitabilă.

Sursa: Capital

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
89%
0.6m/s
20%
D
17 °
lun
18 °
mar
10 °
mie
11 °
J
12 °

Niciun articol afișat