Polițele RCA se scumpesc accelerat. La unele companii, prețurile aproape s-au triplat

Prețurile la polițiele RCA sunt de nestăpânit. La unele companii de asigurări aproape că s-au triplat. Brokerii de asigurări recomandă polițele pe un an de zile, pentru că au prețuri avantajoase, în comparație cu cele pe o lună care au devenit cele mai scumpe.

Şoferilor le e teamă de prețul poliței atunci când vor fi nevoiți să o reînnoiască.

„Am auzit de triplarea prețurilor la polițe. Ar trebui ca cei de la Consiliul Concurenței să intre puțin să verifice situația asta, că e puțin în neregulă cu ea, adică prea mult s-au mărit prețurile”, spune un șofer.

„Am nepoata care a plătit acum încă o dată asigurarea, 800 de lei, cam așa ceva a dat”, spune un alt bărbat.

Prețurile au luat-o razna din cauza creșterii tarifelor la service, iar service-urile probabil că au crescut prețurile din cauza energiei, din cauza creșterii prețurilor la materia primă, susține reprezentanta companiei de asigurări. „Deci, toate vin în lanț”, adaugă ea.

„Cele mai rentabile sunt mașinile de 1,4 și atunci lasă prețul mic la 1,4, 1.400 de cm cubi. Altele îți spun că așa e până în 1.800 – 2.000 de cm cubi, dar peste 2.000, prețurile sunt cu totul și cu totul altele”, spune asigurătorul.

La o simulare, pentru un autoturism cu o capacitate de 1.600 de centimetri cubi și fără incidente în trafic, poliția pe un an costă acum 562 de lei, iar în urmă cu trei luni costa 365 de lei.

sursa digi 24

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
68 %
2.5kmh
100 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat