Poliţia de Frontieră: începând de joi, la graniţa româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei

Poliţia de Frontieră anunţă că începând de joi, de la ora 6,00, la graniţa româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei, pentru traficul de turisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare/ieşire în/din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, vor fi deschise punctele de trecere a frontierei: Petea şi Urziceni – judeţul Satu Mare, Valea lui Mihai, Borş şi Salonta – judeţul Bihor, Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II – judeţul Arad, Cenad – judeţul Timiş.

Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeaşi dată şi aceeaşi oră, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş, informează sursa citată.

Intrarea în România prin cele 10 puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei: controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.

„Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în (…) la Budapesta, pe 19 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sandor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună”, se menţionează în comunicat.

Pentru informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional, dar şi pentru evitarea timpilor mari de aşteptare de la graniţa dintre România şi Ungaria, Poliţia de Frontieră face apel către cetăţeni să consulte comunicatele oficiale şi aplicaţia Trafic on-line la adresa: http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/

sursa agerpres

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
ploaie ușoară
8.4 ° C
8.4 °
8.4 °
84 %
7.3kmh
100 %
mar
9 °
mie
9 °
J
12 °
vin
9 °
S
12 °

Niciun articol afișat