Polițiștii, încătușați în fața violenței domestice. Oamenii legii nu învață în școală cum să recunoască și să apere victimele abuzurilor fizice

Doar 1 din 10 agresori poartă brățară de monitorizare în România. Practic, anul acesta au fost montate doar 460 de dispozitive, deși au existat peste 4.000 de parteneri abuzivi reclamați la Poliție. Cel puțin așa reiese dintr-un bilanț dat publicității de Poliția Română, care avertizează că fenomenul violenței domestice este în creștere.

Pe de altă parte, cei care ar trebui să ne apere și să recunoască violența domestică în toate formele ei, nu au cunoștințe în domeniu și nu știu să facă acest lucru.

Numărul polițiștilor care au terminat Academia de Poliție este infim, în cel mai bun caz este de 10% dacă luăm în calcul ultimele promoții, spune șeful Sindicatului Europol, Cosmin Andreică. „Din totalul de 75.000 de polițiști (tot personalul care are calitate de polițist) din România, nu cred că depășim procentul de 5% de polițiști care vin din Academia de Poliție, restul vin din încadrare directă sau de la școlile de subofițeri. Pot să vă spun cu certitudine că în momentul de față, la Academia de Poliție nu există curiculă adaptată pe nevoile operative, în ceea ce privește violența domestică. Studenții care vin din Academie devin timorați, pentru că nu se simt pregătiți pentru munca de teren după cei trei ani de studiu”, explică acesta.

El mai subliniază că nu există niște specializări în școala de Poliție, este „o lipsă de predictabilitate”, prin care să poți pregăti oamenii în funcție de „vocația” pe care o au. Toate instituțiile care se ocupă de „educarea” polițiștilor se confruntă cu deficiențe. Dacă polițiștii care termină Academia de Poliție nu sunt pregătiți pentru a recunoaște și apăra victimele violenței domestice, cu atât mai puțin cei care au doar jumătate de an de pregătire teoretică în cadrul Școlilor de Agenție de Poliție. Iar cei care sunt încadrați din sursă externă, primesc un training de trei luni denumit „Curs de inițiere în carieră”, asta înseamnă 60 de zile, câte 6-8 ore, în care „li se predă despre Poliție la modul extraordinar de general”.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
80 %
6.1kmh
100 %
mie
10 °
J
11 °
vin
10 °
S
14 °
D
16 °

Niciun articol afișat