Polițiștii la datorie, pentru Rusalii în siguranță

C.P. Poliţiştii ieşeni vor fi la datorie în weekend-ul prelungit de Rusalii și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier.

Principalul obiectiv al poliţiştilor ieşeni, în această perioadă, este acela de a asigura ordinea și liniștea publică, astfel încât oamenii să fie în siguranță.

În teren vor fi polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină.

Polițiștii de la ordine publică vor preveni și combate faptele antisociale.

Polițiștii rutieri se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul rutier, în special pe căile de acces către lăcașurile de cult şi totodată pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.

De asemenea, vor fi utilizate şi aparatele radar pentru măsurarea vitezei de deplasare a vehiculelor.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor.

Dacă plecați la drum, conduceți cu viteză redusă, în special atunci când carosabilul este umed. Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca de acasă!

Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19.

La biserică, în parc sau la cumpărături, nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

Noi suntem la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitați să ne cereți ajutorul sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat