Zilnic, prin municipiul Pascani, sunt observati tineri care transporta, in carucioare, sticle de plastic si doze de aluminiu adunate de prin pubele. Pentru unii dintre ei adunarea acestor gunoaie le asigura traiul zilnic si asta fac de dimineata pana noaptea.
Adeseori acestia circula pe strada, incurcand circulatia masinilor, sau isi lasa direct pe trotuare carucioarele pline de pet-uri.
In acest sens, politistii locali au amendat zilele trecute doi barbati care au blocat trotuarele cu activitatea lor.
La sfarsitul saptamanii trecute, Ilie Bradu in varsta de 55 de ani si Cristinel Stanescu, de 23 de ani, ambii din Pascani au fost amendati cu cate 300 de lei fiecare dupa ce au depozitat ambalaje din aluminiu si plastic pe strada Izvoarelor.
Capitanul Vasile Avasiloaie a infirmat faptul ca aceste contraventii au fost date in urma unor sesizari ale societatii de salubritate care s-ar fi plans ca activitatea a fost perturbata din cauza acestor strangatori de pet-uri.