Atentie mare unde aruncati gunoiul menajer. Politistii locali vor sta la panda pentru ai prinde pe cei care il depoziteaza in alte locuri decat la ghenele de gunoi. Tot in atentia oamenilor legii vor intra si cei care arunca gunoiaele pe jos, distrug florile sau calatoresc fara bilete in autobuzele RAGCL.
Noile sarcini au fost trasate chiar de catre edilul pascanean , in sedinta de astazi a Consiliului Local. Primarul Dumitru Pantazi a spus ca activitatea politistilor locali ar trebui sa se faca mai mult simtita in strada, pentru pastrarea ordinii si linistii publice.
Discutiile au avut loc in contextul prezentarii raportului de activitate pentru anul 2014 al Politiei Comunitare .
Comandatul serviciului spune ca anul trecut a crescut numarul de infractiuni deoarece in zona Pascani se consuma foarte mult alcool.
El a cerut ca inspectorii fiscali sa fie mai insistenti pentru incasarea amenzilor iar societatea civila sa aiba curajul sa semnaleze orice act de incalcare a legii.
In acelasi context consilierul local Dorin Nechifor a cerut Primariei Pascani sa fie amplasate camere de supraveghere si in zona Deal.
Mentionam ca anul trecut politistii locali au dat 1415 amenzi cu 13% mai mul decat anul trecut. Pentru ca volumul de munca este mare seful serviciului a solicitat organizarea unui concurs pentru ocuparea celor 12 posturi vacante.
