Polițiștii au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere din zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. Au fost verificate 36 de autovehicule, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere din zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. Au fost verificate 36 de autovehicule, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată, iar 20 pentru alte abateri. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 3 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din circulație 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 2 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor, aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 68 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 61 pentru alte abateri, în valoare de 37.247 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 15 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 6 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 6 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Sursa: Buna Ziua Iasi
