La data de 26 martie a.c., în cadrul Programului Cadru de Prevenire a Delincvenţei Juvenile şi a Victimizării Minorilor, polițiștii din Poliţiei Municipiului Paşcani au desfăşurat două activităţi educativ-preventive la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Paşcani, în cadrul „Săptămânii Altfel”.
Activităţile au avut ca scop însuşirea şi înţelegerea, de către şcolari, a regulilor elementare de circulaţie şi prevenirea accidentelor rutiere.
Cu această ocazie elevilor le-au fost prezentate principalele reguli de circulaţie, indicatoarele rutiere şi semnificaţia lor.
Întâlnirea a avut un caracter interactiv, fiind testată însuşirea noţiunilor prezentate prin intermediul unor jocuri.
La activităţi au participat 133 de elevi şi 5 cadre didactice.
BULETINUL DE PRESA AL IPJ IASI