back to top
luni, decembrie 29, 2025
-1.3 C
Paşcani
Login

Pompierii caută volunari. Vezi ce trebuie să faci

Pompierii caută voluntari

Dacă vreți să fiți “Salvator din pasiune” aveți acum ocazia să vă depuneți dosarele la Inspectoratele pentru Situații de Urgență pentru că se caută pompieri care să fie voluntari. Startul înscrierilor s-a dat de astăzi, iar doritorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a participa la cursuri de prim ajutor și cele pentru intervenție.

Dacă ai între 16 și 65 de ani, ești apt medical și ai cazierul curat, o șansă vine din partea pompierilor care caută voluntari. Începând astăzi, 13 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Iași a demarat recrutarea și înscrierea solicitanților, urmând ca după analizarea dosarelor să fie încheiate contractele de voluntariat. Desfășurarea activităților de voluntariat în unitatea pentru care voluntarii vor opta, va fi posibilă după parcurgerea cursului introductiv și a cursului prim ajutor de bază.

Astfel, persoanele selectate pentru activitatea de voluntariat vor participa la programe de instruire constând în: noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență, cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă (stingere incendii, căutare-salvare).

După absolvirea cursului corespunzător şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat (între 240 şi 720), voluntarii vor putea participa, împreună cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi la: activități de ajutor umanitar și de transmitere a mesajelor preventive, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, misiuni de intervenție.

Cei care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat alături de salvatorii ieşeni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină:
– cererea de înscriere (formularul poate fi descărcat de pe site-ul www.isujis.ro);
– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
– copie după actul de identitate;
– aviz psihologic cu mențiunea „Apt pentru desfasurarea activitatilor de voluntariat”;
– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;
– acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare referitoare la activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă www.igsu.ro sau al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza”al judeţului Iaşi –www.isujis.ro, precum şi la nr. de telefon: 0232.41.21.21.

PULSUL ZILEI

Protopopiatul Pașcani a încheiat cu succes Campania „Fii Lumină de Sărbători!”

Sfârșitul de an ne aduce mai aproape unii de alții, ne încarcă de puterea binelui și de magia sărbătorilor trăite cu sens. Am finalizat cu succes Campania "Fii Lumină de Sărbători!", aducând împreună speranță în casele a zeci de familii. Pachete...

Crăciun intens la Spitalul Municipal Pașcani: 400 de urgențe și trei nașteri

A fost un Crăciun cu sute de prezentări la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. În perioada 25 - 28 decembrie 2025, circa 400 de persoane au fost evaluate de personalul medical, fiind acordate consultații și...

Incendiu violent la o locuință din Tătăruși. Un bărbat, în stare gravă

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul zilei de duminică, 28 decembrie 2025, la o locuință din localitatea Tătăruși. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu două autospeciale de stingere cu apă și...

Mandate prelungite, la sfârșit de an

Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, primarul municipiului Pașcani a prelungit mandatele unor șefi de servicii și instituții din subordine. Pentru unii, cu 60 de zile, iar pentru alții, cu șase luni de zile, deși funcțiile sunt ocupate...

Un singur consilier din PSD solicită ca taxele locale să nu fie majorate la Pașcani

Cu o zi înainte de ședințele privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, proiect inițiat de primarul Marius Pintilie, liderul de grup al consilierilor PSD a depus o adresă prin care solicită menținerea la nivelul anului 2025...

Primarul Pașcaniului înainte de majorarea taxelor locale cu peste 70%: Se plătesc foarte puține taxe pe proprietate…! Ce au spus contribuabilii…

Ședința legislativului pășcănean pentru majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 09.00 în comisiile reunite și de la ora 10.00, în plen. Inițiatorul proiectului,...

Descoperiri medicale care ne-au dat speranță în 2025

Anul 2025 a adus progrese medicale majore care ar putea, în timp, transforma sistemele de sănătate pentru milioane de pacienți din întreaga lume.  Euronews Health a analizat cele mai importante reviste de profil pentru a identifica cele mai promițătoare...

Anul nou vine cu noi surprize! 6 zile importante sunt șterse din calendarul sărbătorilor

Un proiect legislativ anunță o schimbare majoră pentru calendarul zilelor nelucrătoare din România, începând cu 2026. Inițiatorii propun reducerea numărului de libere legale de la 17 la 12, cu eliminarea a șase date marcante și adăugarea unei singure zile...

Titularizare 2026: proba scrisă va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile încep pe 6 mai

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026, potrivit Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, care aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027. Conform calendarului...

Niciun articol afișat