back to top
joi, februarie 19, 2026
-1.3 C
Paşcani

Pompierii din comuna Heleșteni, prezenți la datorie

La fel ca în fecare an, începutul de primăvară este unul aglomerat pentru pompieri, care sunt nevoiți să lupte cu incendiile de vegetație, aceste evenimente nedorite având loc în special ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor.

Și pompierii din comuna Helesteni s-au confruntat cu astfel de situații, în această primăvară au intervenit pentru stingerea a peste 12 incendii de vegetație uscată dar și 3 incendii de locuințe.

Localitatea are în dotare o mașină de pompieri, donată în urmă cu cinci ani de Asociația Amazing Grace din Monflanquin, Franța, cu care există o colaborare de câțiva ani de zile.  Este un lucru care aduce beneficii mari pentru comunitate, deoarece le permite salvatorilor să intervină rapid pentru a da ajutor în caz de urgență, până la sosirea altor echipaje de la subunitățile din apropiere.

Pentru dăruirea cu care îşi îndeplinesc misiunea, atât pompierii angajați cât și cei voluntari, primarul comunei Heleșteni, Constantin Hîra, a ținut să le mulțumească.

În același context, edilul face un apel către cetățeni pentru responsabilitate în utilizarea focului în spații deschise, reamintind faptul că flăcările se pot extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând pagube materiale însemnate şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

 

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...

Un document vechi de 144 de ani a fost descoperit în timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași

O descoperire cu o valoare istorică importantă a fost făcută la Iași. În timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare, din fața Palatului Culturii, s-a găsit – ascuns într-o sticlă sigilată – un document vechi de 144 de ani. Actul...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.8 ° C
-0.8 °
-0.8 °
91 %
1.4kmh
100 %
J
-1 °
vin
-0 °
S
-1 °
D
4 °
lun
7 °

Niciun articol afișat