”Am fost vânduţi ca nişte cifre abstracte…” ,,Consilierii au votat împotriva noastră…” ,,I-am ales să facă ceea ce vrem noi, nu noi să facem ce vor ei!” ,,Demisia, dacă nu puteţi să rezolvaţi problema cu apa şi canalul!” Sunt doar câteva dintre strigătele de disperare ale păşcănenilor veniţi în număr mare, ieri după-amiază, la dezbaterea anti-Apa Vital.
Sunt cuvinte care justifică, acum şi aici, următoarea întrebare: Mai sunt sau nu legitimi în funcţiile pe care le deţin, cu mandat de la acelaşi popor nemulţumit, cei 19 consilieri păşcăneni şi primarul municipiului? Mai au dreptul moral de a decide, ne mai reprezintă sau nu? Dacă ar fi să analizăm reacţia celor câteva sute de păşcăneni adunaţi ieri în sala de spectacole de la Primărie, răspunsul este evident: NU!
Dar care este oare opinia celorlalţi 99% din populaţia Pașcaniului, care până acum nu au scos nici un cuvânt? Mai ales a celor din suburbia, care nu au apă şi canalizare ca cei de la bloc, a celor care trăiesc ca în Evul Mediu, cu veceul în curte, deşi plătesc şi ei taxe şi impozite. Nu o ştim, dar o bănuim. O putem afla doar printr-un referendum, aşa cum au cerut-o, corect, justiţiabilii.
Dacă mai au legitimitate, adică mai avem încredere în ei să conducă acest oraş, atunci ei, aleşii locali, ar trebui lăsaţi în pace să o facă cum ştiu mai bine, după reguli democratice, programe asumate şi priorităţi publice. Asta înseamnă că ar trebui să ţinem cont de ceea ce ei votează, în viziunea lor, şi să facem cum vor ei. Să avem încredere în viziunea lor de dezvoltare, chiar dacă uneori trebuie să strângem din dinţi. În cazul Apa Vital, să fim de acord cu hotărârile votate de consilieri privind delegarea serviciilor de apă şi canal, pentru ca Pașcaniul să primească la schimb investiţii în valoare de 13 milioane de euro pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.
Dar ce ne facem când nu mai avem încrede în ei, în cei pe care i-am votat să conducă oraşul timp de patru ani de zile? Când tocmai ei au înstrăinat apa unor corporatişti care urmăresc doar profitul, iar noi suntem pentru ei un şir de “cifre abstracte” în ecuaţia absurdă a puterii? Cum ar trebui să procedăm atunci când nu mai avem încredere în nimeni şi în nimic din cauza vremurilor pe care le trăim?
O variantă ar fi să solicităm demisia celor care nu au avut capacitatea să gestioneze mai bine această situaţie. Au cerut-o şi oamenii din sală, iar executaţii de astăzi nu au avut puterea şi onoarea să o facă. Să plece acasă, să îi lase pe alţii să conducă, iar noi să simţim pe propria piele ceea ce ne-am dorit.
O altă variantă ar fi găsirea unei soluţii rapide, un compromis folositor atât oamenilor, cât şi pentru viitorul oraşului. Dar pentru asta este nevoie de multă isteţime, responsabilitate, sinceritate şi înţelegere.
Toate acestea au lipsit atunci când s-a hotărât soarta serviciilor de apă şi canal din Paşcani. Au lipsit şi la aşa-zisa dezbatere publică despre apă şi canal.
Astăzi am înţeles că Pascaniul se află în epoca de piatră a comunicării şi toleranţei. Am văzut oameni înarmaţi cu înjurături şi huiduieli, cetăţeni care nu au acceptat în ruptul capului părerile altora. Cetateni care nu aveau răbdare să afle răspunsurile la propriile întrebări. Am văzut consilieri care tremurau, la propriu, de frică şi un primar incapabil să înţeleagă că poporul are întotdeauna dreptate. Am resimţit fiorii unei epoci de mult apuse, din cauza unor instigatori şi manipulatori cinici. Cu sau fără Apa Vital, cu sau fără actualii aleşi locali, trebuie să redescoperim să trăim împreună.
PS. Primarul Pantazi a făcut o nouă demonstraţie de inabilitate în comunicarea cu oamenii. Se încăpăţânează să fie antipatic şi reflexiv, refuză să spună ceea ce oamenii vor să audă, să fie primarul lor. Refuză să fie populist ca Neculai Răţoi!
Unii i-au cerut demisia, el a admis că ar putea să renunţe la funcţie. Eu cred că ar trebui să o facă chiar dacă este, în opinia mea, cel mai bun primar al Pascaniului, de după Revoluţie. În acest fel cetăţenii nemulţumiţi ar avea posibilitatea să îşi aleagă din nou reprezentanţii, după asemănarea şi aşteptările lor.
Chiar dacă uneori costurile democratiei sunt greu de acceptat.