3 C
Paşcani
duminică, ianuarie 12, 2025

Postul Paștelui 2023: rețete și idei. Ce poți găti într-o zi de post

Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu, deoarece sunt mai puține zile cu dezlegare la pește.

Astfel, conform Calendarului Ortodox, pe parcursul postului, se poate mânca pește pe 25 martie, de Buna Vestire, dar și pe 9 aprilie, atunci când sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim.

1. Fasole bătută cu ceapă călită
INGREDIENTE PENTRU REȚETA DE POST

Fasole albă măruntă din conservă 4 bucăți, 800 g,
Fasole neagră din conservă 800 g,
Usturoi 1 căpățână,
Ulei de floarea soarelui cca. 100 ml,
Sare de mare 1 lingură.
Pentru topping:
Ceapă galbenă 3 bucăți,
Ulei de floarea soarelui cca.150 ml,
Boia de ardei dulce 2 linguri.

MOD DE PREPARARE PENTRU REȚETA DE POST

  • Fasolea din conserve scursă de zeama lor, se răstoarnă într-un vas încăpător.
  • Se adaugă sarea, uleiul și se aduce la punctul de fierbere, apoi se oprește focul.
  • Se adaugă usturoiul pisat și se mixează/blenduiește până ce se obține un piure fin.
  • Apoi se răstoarnă în recipientele din dotare.
  • Ceapa se curăță, se feliază mărunt, apoi se pune la călit cu uleiul, la foc mic, amestecându-se continuu, până ce devine translucidă, apoi se oprește focul și se adaugă pudra de boia, se amestecă până ce se omogenizează.
  • Topping-ul de ceapă se distribuie uniform peste amestecul de fasole!
  • Se lasă la rece minim doua ore, apoi se servește cu pâine crocantă și murături din dotare!

Continuarea pe wowbiz.ro

Recomandări