Pot spera românii să muncească până la 70 de ani? Tablou al unei populații îmbătrânite prematur

Românii sunt printre locuitorii europeni cei mai afectați de „îmbătrânire prematură”, având speranță de viață scăzută atât la naștere, cât și la bătrânețe, o vârstă medie de deces extrem de joasă și de fapt ies la pensie chiar cu câțiva ani înainte de a împlini vârsta standard. Astfel, și „opțiunea” de a lucra până la 70 de ani pare irealizabilă. Într-adevăr, România are nevoie de o reformă a sistemului de pensii, în contextul în care sistemul public este deja de mulți ani nesustenabil și va fi cu adevărat pus la încercare de ieșirea la pensie a generației decrețeilor. Însă o majorare bruscă și puternică a vârstei de pensionare nu este văzută drept soluție de către specialiști.

Guvernul Cîțu a adoptat anul trecut un proiect de lege care va da opțiunea de a continua activitatea, până 70 de ani, pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Este important de subliniat că este opțională decizia de a continua munca și nu s-a pus niciodată problema unei obligații. Proiectul a ajuns acum pe circuitul parlamentar și este dezbătut de aleși. O pensionare voluntară, deci opțională, la vârsta de 70 de ani este prevăzută și ca scenariu de lucru și în reforma pensiilor asumată prin Planul Național de Redresare, pentru care Banca Mondială oferă acum consultanță Guvernului.

Discuțiile despre majorarea vârstei de pensionare au reapărut acum în spațiul public, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, în care trebuie să fie dezbatut și proiectul PNL. Conducerea PNL a discutat, marţi, în şedinţă, despre acest proiect de lege. Imediat, colegii de guvernare social-democrați au afirmat că nu ar susține proiectul inițiat de PNL, deoarece ar fi neconstituțional. Totodată, în spațiul public a apărut un „fake news” potrivit căruia Guvernul își va asuma răspunderea pe un proiect care prevedere creșterea obligatorie a vârstei de pensionare. Atât premierul Nicolae Ciucă, cât și reprezentanți ai partidelor au negat acest scenariu.

Sursa g4media.ro

PULSUL ZILEI

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...

Cum se vor acorda ajutoarele financiare pentru aproape 3 milioane de pensionari. Prima tranșă de bani intră în mai

Pensiile pentru aproape 5 milioane de vârstnici vor fi plătite înainte de Paște, anunță autoritățile. Iar, în mai, aproape 3 milioane de pensionari cu venituri sub 3.000 de lei vor primi un ajutor financiar. Cea mai mare sumă, de 1.000...

Şoferii ar putea scăpa de amendă dacă refuză să prezinte Poliției permisul și talonul mașinii

Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Parlamentarul spune că prin digitalizarea administrației publice, Poliția are posibiloitatea verificării documentelor. "Conform...

Prognoza pentru 4 săptămâni: Cum va fi vremea în minivacanțele de Paști și 1 Mai

Meteorologii au transmis vineri prognoza pentru perioada 6 aprilie - 4 mai, care cuprinde minivancațele de Paștele ortodox și de 1 mai. 6 - 13 aprilie Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea...

Băutura recomandată de medici seara pentru o glicemie echilibrată: hidratare, somn liniștit și control al zahărului din sânge

Nu doar ce mâncăm seara afectează glicemia, ci și ce bem. Nutriționiștii recomandă ceaiurile din plante, precum mușețelul și scorțișoara, pentru efecte pozitive asupra zahărului din sânge și somnului. Ceaiul de mușețel ajută la scăderea glicemiei FOTO: arhivă, adevărul Cercetările arată...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
88 %
4.8kmh
100 %
vin
13 °
S
15 °
D
16 °
lun
22 °
mar
11 °

Niciun articol afișat