Povestea campionului de kickboxing din Scobinți și a fraților care îi calcă pe urme – VIDEO

Vasile Amariței, în vârstă de 23 de ani, este noul campion mondial la kickboxing la categoria 86 de kg – centură obținută de curând. Tânărul din Scobinți a făcut mândră o comunitate întreagă de rezultatele lui, obținute prin ambiție și îndemnat de greutățile apărute în viață.

Luptătorul practică acest sport de la vârsta de 17 ani, într-o sală pusă la dispoziție de Primăria Scobinți.

După doi ani de antrenamente, tânărul a fost nevoit să abondoneze lupta, ca să înceapă una și mai grea – munca în străinătate. Provenit dintr-o familie cu posibilități financiare reduse și părinți despărțiți, lipsa banilor l-a făcut să plece peste hotare. Nu pentru mult timp, deoarece pasiunea pentru sport a fost mai puternică.

Sprijinit de sponsori, de antrenorul Mihai Vornicu și de administrația locală, a adunat în palmaresul lui 24 de meciuri la profesioniști, din care doar patru pierdute.

Antrenamentele au loc de două ori pe zi, de luni până sâmbătă.

Pe urmele lui, sunt alți doi frați, Alexandru și Liliana. Cei doi aspiră și ei la titlul de campioni și pentru acest scop, muncesc din greu.


Cei trei stau cu chirie într-un apartament din Hârlău și sunt sprijiniți de frații mai mari plecați la muncă în străinătate.

Într-o casă cu trei luptători, mezina este cea care face regulile și glumesc cu toții că problemele le rezolvă la sală.

Greutățile pe care le-au întâmpinat în viață îi fac să își dorească un viitor mai bun, mai sigur. Vor să dea la facultate și să devină antrenori sau profesori de sport.

Îl au ca mentor pe antrenorul lor, Mihai Vornicu, în vârstă de 47 de ani, ce are o carieră de 13 ani. Cu toții, sunt ca o familie.

Meciul în care Vasile a câștigat  centura a fost așteptat timp de patru ani. Cu multă pregătire și analizarea adversarului au reușit victoria.

Administrația locală, prin primarul Gheorghe Hrițcu, îi sprijină pe sportivi. Frații Amariței au devenit un etalon în comunitate.

Chiar dacă au puține resurse la îndemână, cei trei frați luptă și au ca scop să devină cei mai buni sportivi din lume.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer senin
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
80 %
3kmh
0 %
mar
12 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
9 °

Niciun articol afișat