O tanara din Pascani a pierdut une bebelus care ruma sa fie nascut din cauza unor probleme la Spitalul de Urgenta din Pascani. Femeia povestesta ca a fost umilita de o parte din personalul medical, dupa ce a asteptat ore in sir la coada in picioare, la controlul epidemiologic.
„Numele meu este Andreea, am 26 de ani si sunt din Pascani, Jud Iasi. Am o fetita de 4 anisori si am avut inca una in burtica. Daria, fetita mea, radia de fericire caci era sa aiba o surioara. Povestea mea incepe cam asa: Pe data de 19 martie 2020 m-am trezit cu dureri de burta imense, fiind insarcinata in 37 de saptamani. Am luat un taxi pentru ca era in apropierea locuintei mele si am plecat spre Spitalul Municipal de Urgenta din oras.
Spre ghinionul meu nu m-au primit in curtea spitalului datorita pandemiei cu covid 19. Asa ca m-am implorat la oamenii ce erau la rand in fata mea sa imi dea voie sa vorbesc cu portarul sa ma lase sa intru. Intr-un tarziu, cam dupa o ora am avut acces dar repet, dupa multe rugaminti, m-au crezut in cele din urma.
Am ajuns la Urgenta insa nu m-au luat in serios cu durerile mele si m-au trimis la Ginecologie, din nou, sa astept la rand. Am vorbit cu doamna asistenta care era in cabinet ca am dureri si bebelina mea se misca foarte rar, dar nu a chemat vreun doctor. In cele din urma a venit o doamna Doctor care, dupa ce a aflat starea mea, a inceput sa tipe ca ea nu vrea sa ma consulte, ca nu mi-a supravegheat ea sarcina.
Am omis sa spun ca doamna Doctor ce m-a supravegheat era in carantina, iar eu habar nu aveam. Sa revin la cealalta doamna care tipa in cabinet ca nu isi asuma nici o responsabilitate si ca sa astept pe hol pana vine medicul de garda sa ma consulte. Neavand incotro, am asteptat de la ora 8 si ceva pana la ora 12:45. Timp in care bebelusul se tot impingea in pieptul meu din cand in cand…
Intr-un final a venit un domn doctor, mi-a facut ecografie, unde din pacate aveam sa aflu ca bebelusul meu murise sufocat. A venit prea tarziu. Suferisem ruptura uterina. Abia am putut sa imi sun sotul si sa il anunt ca fetita noastra nu mai exista. Si el era la randul lui, terminat la aflarea cumplitei vesti.
Am intrat in sala de operatie unde mi s-a facut cezariana “de urgenta”. De la ora 13:00 pana la 17:00 am dormit de la anestezia generala. In somnul meu eram intr-o lumina atat de puternica iar eu foarte fericita mergeam sa imi iau copilul in brate. Mi se paruse deodata ca aud vocea fetitei mele Daria ca ma striga “mama” apoi mai au urmat multe voci care imi spuneau repetat sa deschid ochii, sa respir… greu de tot m-am trezit si am vazut in jurul meu multe asistente care atunci cand au vazut ca m-am trezit, s-au retras si am ramas singura.
Dupa o scurta vreme a mai fost adusa o mamica langa mine, proaspat operata si ea. Apoi intrase o doamna asistenta cu o fetita vie in brate, venise la patul meu si mi-o aratase, eu am ramas stana de piatra caci stiam ca fetita mea murise iar acum vedeam o fetita vie, eram de-a dreptul socata! Din privirea mea a inteles ca nu era copilul meu si mi-a spus plictisita:
– Aaaa..tu esti aia la care i-a murit copchilul… M-a bufnit plansul. Nu aveam aer de cat de mult plangeam… doctorul ce ma controlase a venit si mi-a zis :
-Vezi daca mai bocesti mult, te trimit la Socola. Nu stiu cum am reusit de mi-am inghitit plansul pe loc. Dupa ce m-au dus intr-un salon am putut sa plang mai bine, tinandu-ma mereu de locul operat caci ma durea cand plangeam.
Am vorbit apoi cu sotul, aflasem ca a venit si a luat trupusorul fara viata si urma inmormantarea. Nu am putut sa imi tin copilul in brate, nu am putut sa o vad la fata macar, am ramas doar cu pozele de la ecografii. Cand am ajuns acasa, am fost luata la intrebari de fetita mea Daria, uitandu-se lung cum nu mai aveam burtica… ca unde e bebelusul, il aduce doctorul?
Am izbucnit in plans iar sotul a dus-o in alta camera. Mai tarziu, i-am explicat ca surioara ei se afla intr-o misiune la Doamne Doamne si ca atunci cand va termina misiunea va veni acasa. M-am gandit sa ii spun aceasta varianta pentru ca nu am vrut sa sufere si ea, stiind cand de mult o iubea si cat de mult isi dorea sa se nasca.
Iar daca voi mai ramane insarcinata vreodata, o sa ii spun ca se intoarce bebe din misiune. Pana la urma doctorul mi-a spus ca toate astea s-au intamplat din vina mea, pentru ca nu am sunat la 112 sa solicit ambulanta.. dar eu m-am gandit sa ajung mai repede la spital si am luat un taxi… de atata durere nici nu m-am gandit sa astept o ambulanta.
Imi pare foarte foarte rau! Nu ar fi trebuit sa se intample asta, si nu doresc nimanui sa treaca printr-o nastere cu final trist.”
(Andreea, Pascani)