Pregătiri pentru bătaia tradiţională de la Ruginoasa – VIDEO

Şedinţa importantă la Ruginoasa pentru pregătirea bătăii tradiţionale din ultima zi a anului. Dezbaterea a fost organizată de Prefectura Iaşi şi reprezentanţii Jandarmeriei la sediul primăriei din localitate. La discuţii au participat şi reprezentanţii Poliţiei, ISU, consilieri locali şi sătenii din cele două cete de mascaţi – vălenii şi delenii. După aproape o ora de discuţii s-a ajuns la concluzia că – tradiţională bătaie de Anul Nou de la Ruginoasa s-ar putea transformă într-o serbare.

ruginoasa intalnire 1

Şi anul acesta autorităţile au luat din vreme măsuri pentru ca înfruntarea măştilor, un obicei vechi, să nu se transforme într-o baie de sânge, ca în urmă cu câţiva ani, atunci cinci bărbaţi au ajuns la spital cu răni grave, unul dintre ei cu fractură de craniu.

Pentru ca povestea să nu se repete şi în acet an pe 31 decembrie poliţiştii le vor permite tinerilor doar să poarte măşti, să pocnească din bici şi să facă urări. Deviza oamenilor legii fiind aceea de „toleranţă zero faţă de actele de violenţă”.

Poliţiștii şi jandarmii au mers la Ruginoasa şi le-au explicat tinerilor că obiceiul nu mai poate continua, iar legea trebuie respectată. Lovirea poate fi pedepsită cu închisoarea de la 3 la 5 ani, în timp ce vătămarea corporală gravă poate fi sancţionată cu 10 ani după gratii.

În cazul în care tinerii se vor bate iarăşi, pe lângă răspunderea penală, vinovaţii vor fi obligaţi să achite şi deplasarea jandarmilor aduşi din Bacău.

Reprezentanţii celor două cete au spus că nu se vor bate, însă jandarmii să-i lase „să se trântească puţin pentru a simţi tradiţia”.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeiei a precizat că peste o sută de oameni ai legii vor patrula prin comună din această seară până pe 1 ianuarie.

Conform tradiţiei din Ruginoasa, în dimineaţă zilei de 31 decembrie tinerii se împart în două tabere: delenii şi vălenii. Cu măşti înspăimântătoare, făcute special pentru această întâlnire, flăcăii satului se lupta, iar câştigătorii organizează toate balurile anului ce va urma la care invită cele mai frumoase fete.

În urma măsurilor luate de autorităţi, anul trecut – 2014 nu au fost incidente, dar sătenii au fost nemulţumiţi pentru că tinerii nu au fost lăsaţi să se bate.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
3.5 ° C
3.5 °
3.5 °
73 %
2.5kmh
0 %
S
16 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °

Niciun articol afișat