back to top
vineri, decembrie 26, 2025
-6.8 C
Paşcani
Login

Pregătiri pentru renovarea creşei şi grădiniţei din zona Integrata. Copiii vor fi mutati

 

Municipiul Paşcani are şanse reale de a accesa noi fonduri europene, de acesta dată pentru reabilitarea a două instituţii de învăţământ. Este vorba despre Creşa nr 1 şi Grădiniţa nr 2 din zona Deal Paşcani. Consilierii locali au fost convocaţi marţi de la ora 10 în şedinţa de îndată pentru aprobarea unor modificări ale documentaţiilor tehnice.

Viceprimarita Gabriela Nedelcu a precizat că cele două dosare de finanţare nerambursabilă au trecut de evaluarea administrativă şi cea tehnică şi că au fost solicitate o serie de ajustări. Investiţia este estimată la peste 5,7 milioane de lei din care municipalitatea trebuie să acopere doar 2% şi cheltuielile neeligibile.

Conform proiectelor, cele două clădiri urmeaza să fie reabilitate pe exterior. De asemenea vor fi montate centrale termice proprii şi vor fi schimbate instalaţiile electrice şi cele sanitare şi vor fi refăcute aleile pavajele, spaţiile verzi şi cele de joacă. Viceprimarul municipiului a anunţat că atât la grădiniţa cât şi la creşă vor avea loc lucrurari de extindere. Va fi construită câte o sală de mese, o sală de sport şi o sală multisenzoriala.

Consilierii din opoziţie au felicitat administratia pentru aceste proiecte şi au cerut lămuriri în legătură cu modificările supuse aprobării. Şeful investiţiilor din Primărie, Iulian Pertu a precizat că indicatorii tehnico economici şi sumele prevăzute în proiect au rămas aceleaşi.

De esemenea consilierii au solicitat Primăriei să găsească o soluţie pentru mutarea copiilor pe perioada lucrărilor.

Menţionăm că la creşa din zona Deal, în momentul de faţă sunt cca 50 de copii. Conducerea unităţii analizează posibilitatea mutării activităţii la Şcoala din Fântânele, pe perioada lucrărilor. Aceeaşi variantă este luată în calcul şi pentru elevii de la Şcoala “Iordache Cantacuzino” dacă constructorii nu vor găsi o soluţie pentru că lucrările de renovare, tot din fonduri europene, să fie realizate în etape.

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat