miercuri, iulie 9, 2025
26.9 C
Paşcani
Login

Pregătiri pentru sezonul rece la Pașcani. RAGCL a dat drumul la caldură

Veşti bune pentru păşcănenii branşaţi la sistemul centralizat de încălzire. RAGCL a dat drumul la apă caldă în calorifere. Furnizarea căldurii va fi făcută după un program bine stabilit, momentan câteva ore dimineaţă şi seară.

De astăzi a început furnizarea căldurii în sistemul centralizat la Paşcani. Angajaţii Regiei de termoficare au făcut probele la cald, iar în această dimineaţă, timp de trei ore s-a trimis apă caldă în calorifere.

Pentru început, furnizarea căldurii va fi făcută după program. Astfel, apartamentele se vor încălzi patru ore pe zi: două dimineaţa, între orele 6.00 -8.00 şi două seara de la 7.00 la 9.00.

Nu toate blocurile vor beneficia de căldură deoarece în timpul probelor s-au găsit defecţiuni la reţeaua de distribuire aflată la subsoluri. Păşcănenii care locuiesc la blocurile A3 de pe strada Eugen Stamate, S2 – Aleea Tineretului, V3B – Nicolae Iorga, V4B – Ştefan cel Mare, A1 şi B3A – 22 Decembrie, A2A4 – Izvoarelor, F1B – Crişan şi blocul ITP de pe Aleea Grădiniţei vor rămâne fără căldură până la repararea ţevilor sparte.

Menţionăm că în prezent aproximativ 3.000 apartamente din Paşcani sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, instituţiile publice, şcolile şi câteva societăţi din oraş primesc căldură de la RAGCL.

Recomandări