3.5 C
Paşcani
duminică, decembrie 15, 2024

Premierul propune ca circulația în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5.00

Circulația în noaptea de Înviere până la ora 5.00, magazinele deschise până la ora 20.00 în Vinerea Mare, sunt propunerile premierului Florin Cîţu pentru sărbătorile de Paşti.

El mai spune că staţiunile pe litoral vor fi deschise, dar cu capacitate de cazare de maximum 70%.

“Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:

– pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;

– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00, vineri, înainte de Paște;

– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70%”, a transmis Florin Cîțu.

Decizia finală ar urma să fie anunțată după ședința de Guvern, programată la ora 17.00. Guvernul se reunește în ședință, joi după amiază, pentru a prelungi starea de alertă.

Sursa Europa FM

Recomandări