back to top
miercuri, decembrie 31, 2025
-2.3 C
Paşcani
Login

Premii pentru olimpicii pășcăneni. VIDEO

Ziua Internaţională a Copilului a venit cu surprize pentru olimpicii păşcăneni. Elevii care au participat la etapele judeţene şi naţionale ale olimpiadelor au primit din partea administraţiei locale câte 250 respectiv 300 lei dar şi o diplomă de excelenţă.

Peste 100 de elevi cu rezultate deosebite la olimpiadele şcolare au fost premiaţi ieri de administraţia locală. Aceştia au primit diplome, dar şi sume de bani ca semn de apreciere a muncii şi perseverenţei de care au dat dovadă în anul școlar 2015 – 2016. Evenimentul a avut loc ieri, începând cu ora 17.00 la Casa de Cultură.

Au fost premiaţi şi profesorii coordonatori care au lucrat cu adolescenţii şi au reuşit să facă cunoscut numele şcolii atât la nivel judeţean cât şi naţional. Aceştia au fost invitaţi pe scenă unde li s-a oferit un buchet de flori, diplome şi 300 lei.

Tot în cadrul activităţii de ieri au fost oferite diplome şi flori directorilor unităţilor de învăţământ din municipiu şi suburbii.

Reamintim că suma alocată pentru premierea olimpicilor şi a profesorilor a fost de aproximativ 40 mii lei din bugetul local.

PULSUL ZILEI

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Educația nonformală sprijină incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, la Târgu Frumos

Elevi cu cerințe educaționale speciale de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos și 60 de cadre didactice din comunitate au participat, în ultimele săptămâni, la activități de educație nonformală dedicate incluziunii și dezvoltării personale. Inițiativa, finanțată prin...

Niciun articol afișat